ACŢIUNI POLIŢIE: Amenzi de peste 60.000 de lei aplicate de poliţiştii maramureşeni în ultimele 24 de ore

ACŢIUNI POLIŢIE: Amenzi de peste 60.000 de lei aplicate de poliţiştii maramureşeni în ultimele 24 de ore

 În urma activităţilor desfăşurate în ultimele 24 de ore, poliţiştii maramureşeni au constatat opt infracţiuni şi au aplicat 221 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 60 000 de lei.

Astfel, ieri, 28 februarie, 129 de poliţişti maramureşeni au acţionat suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi combaterea evenimentelor rutiere.
Poliţişti de la structuri de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, de la transporturi şi din cadrul structurilor de arme, explozivi şi substanțe periculoase, au efectuat numeroase acţiuni specifice muncii de poliţie pe raza localităților urbane, dar și în mediul rural.
În cadrul acțiunilor derulate poliţiştii au constatat opt infracţiuni şi au aplicat 221 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, activităţilor comerciale, regulilor de circulaţie pe drumurile publice şi legislaţiei în domeniul armelor. 
162 dintre sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii rutieri pentru abateri de la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Măsurile complementare dispuse de poliţiştii rutieri au constat în reţinerea a şapte permise de conducere şi retragerea a patru certificate de înmatriculare.
Valoarea amenzilor aplicate este de aproximativ 60 000 de lei.
Pentru reducerea numărului de fapte antisociale pe toate componentele siguranţei publice, poliţiştii vor acţiona şi pe parcursul acestei săptămâni pentru protejarea drepturilor şi intereselor comerciale ale cetăţenilor, prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.