Social

ZONA MOCIAR: Circuli din groapă-n groapă și prin beznă după ce apune soarele, fiindcă nu există iluminat public

marti , 17 apr 2018, ora 13:19       de Dana Berci       Social

 Sighetenii care locuiesc în zona Mociar circulă pe drum de țară și prin beznă după ce apune soarele, fiindcă nu au iluminat public. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că în această zonă lipsește iluminatul stradal, dar și asfaltul. În plus gropile care apar pe drum nu sunt nici măcar umplute cu pietriș.


În ultimii ani în această zonă au fost construite mai multe case și cu toate că există curent pe toată strada localnicii nu beneficiază de iluminat public. Cetățenii au decis să ceară administrației locale să le rezolve problemele, însă deocamdată au primit doar promisiuni.

”Din investițiile Consiliului Local și ale bugetului local noi nu avem stabilit pentru Mociar, în schimb noi o să facem comandă către Urbana să ducă acolo niște pietriș, niște criblură ca să putem să astupăm gropile. Nu vă putem promite că vi se face dublu strat de asfalt deocamdată, nici asfalt, dar reparația drumurilor se va face. Nu azi, nu mâine, pentru că nu știm cum va fi vremea. La iluminat public să știți că nu numai la dumneavoastră este problema, dacă nu clarificăm situația cu iluminatul public, ați fost aici și ați auzit că sunt probleme, cei care au făcut serviciul de iluminat nu fac numai mentenanță, deci deocamdată numai mentenanță. Dacă sunt stâlpi și există curent până acolo, o să trimitem din loc în loc să vă pună niște becuri”, a spus Ildiko Bereș, viceprimarul municipiului Sighetu Marmației la ședința de Consiliu Local din 29 martie.

Deși au trecut mai bine de 2 săptămâni de când sighetenii din această zonă au semnalat probleme pe care le au, reparațiile sunt încă în așteptare.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine consideraţi că ar trebui să se ocupe de problema haitelor de câini din oraş?
Primăria prin serviciul specializat
Asociaţiile prietenii animalelor
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM