Social

VOIA SCHENGEN: Irakian prins de polițiștii de frontieră maramureșeni după ce a intrat ilegal în țară

marti , 15 mai 2018, ora 13:34       de maramedia.ro       Social

 Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației au reținut un cetățean irakian care a fost depistat în timp ce încerca să intre ilegal în România. Bărbatul avea de gând să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.


În 13 mai la nivelul Sectorului PF Sighetu Marmației, s-a declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale. Astfel, polițiștii de frontieră au observat pe malul râului Tisa un bărbat care avea îmbrăcămintea udă și care nu își justifica prezența în zonă. Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea bărbatului, ocazie cu care au constatat că acesta nu vorbea limba română. Motiv pentru care a fost dus la sediul sectorului, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este cetățean irakian, în vârstă de 45 de ani, și că intenţiona sa intre ilegal în România cu scopul de a ajunge într-o țară din Spaţiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru trecere ilegală a graniței, iar cetățeanul irakian a fost predat Biroului de Imigrări Maramureș în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM