VIZITĂ: Președintele Iohannis se întâlnește săptămâna viitoare cu prințul Charles

luni , 20 mar 2017, ora 14:42       de Agerpres       Social

 Președintele Klaus Iohannis va avea, pe 29 martie, o întrevedere cu prințul Charles, care va efectua o vizită oficială în România, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.


De asemenea, ea a precizat că președintele Iohannis va oferi o recepție în onoarea prințului Charles.

Șeful statului l-a mai primit pe prințul Charles, la Palatul Cotroceni, pe 31 mai 2015 și pe 29 mai 2016.

Pe 7 martie, Ambasada Marii Britanii în România a anunțat că prințul Charles, moștenitorul Coroanei Regale Britanice, se va afla într-o vizită oficială în România, în perioada 29 — 31 martie. Aceasta este a doua vizită oficială în România, din 1998 și până în prezent, a prințului Charles. Turul regional va continua cu vizite în Italia și Austria.
tags: vizita:, președintele, iohannis, se, intalnește, saptamana, viitoare, cu, prințul, charles