VERIFICĂRI: Control intern dispus la Brigada Rutieră a Capitalei după cazul agentului suspectat de pedofilie

luni , 8 ian 2018, ora 20:02       de MEDIAFAX       Social

Şeful Poliţiei Române a dispus, luni, verificări cu privire la agentul de la Brigada Rutieră a Capitalei reţinut pentru două infracţiuni de agresiune sexuală, dar şi un control referitor la managementul Brigăzii Rutiere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.


"Şeful Poliţiei Române a dispus verificări cu privire la această persoană, dar şi a managementului structurii respective din care face parte", a anunţat Georgian Drăgan.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Georgian Drăgan, a declarat, luni seara, că agentul de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, reţinut după ce ar fi agresat doi copii în liftul unui bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, a fost testat psihologic ultima oară în 2014, când a obţinut calificativele de "bun" şi "foarte bun". Următoarea testare psihologică urma să fie efectuată abia în 2019.


"Aceste teste utilizate în cadrul Poliţiei Române nu pot însă identifica tulburările psihice", a completat Georgian Drăgan. Agentul de la Rutieră nu şi-a dat demisia până la această oră, iar poliţiştii verifică dacă poliţistul ar mai fi comis şi alte fapte de acest gen. O persoană care l-a acuzat pe bărbat şi-a retras plângerea, astfel încât acesta nu a putut fi cercetat penal în cauza respectivă.


"Nu a fost începută acţiunea penală împotriva lui în niciun dosar penal astfel că el nu a putut fi pus la dispoziţie. Poliţiştii fac verificări care vizează toate lucrările ce l-ar putea viza, anumite lucrări mai vechi, pentru că unele nu au putut avansa din lipsa de probe. Colegii noştri efectuează cercetări pentru a-l putea trage la răspundere cât şi pentru celelate fapte pentru care e verificat. O persoană şi-a retras plângerea împotriva lui astfel că acţiunea penală nu a putut fi pusă în mişcare", a declarat Drăgan.


Purtătorul de cuvânt al IGPR a precizat că bărbatul nu seamănă cu omul din imagini de aceea a fost nevoie de mai multe verificări.

tags: verificari:, control, intern, dispus, la, brigada, rutiera, a, capitalei, dupa, cazul, agentului, suspectat, de, pedofilie