Social

VERIFICĂRI: Control intern dispus la Brigada Rutieră a Capitalei după cazul agentului suspectat de pedofilie

luni , 8 ian 2018, ora 20:02       de MEDIAFAX       Social

Şeful Poliţiei Române a dispus, luni, verificări cu privire la agentul de la Brigada Rutieră a Capitalei reţinut pentru două infracţiuni de agresiune sexuală, dar şi un control referitor la managementul Brigăzii Rutiere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.


"Şeful Poliţiei Române a dispus verificări cu privire la această persoană, dar şi a managementului structurii respective din care face parte", a anunţat Georgian Drăgan.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Georgian Drăgan, a declarat, luni seara, că agentul de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, reţinut după ce ar fi agresat doi copii în liftul unui bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, a fost testat psihologic ultima oară în 2014, când a obţinut calificativele de "bun" şi "foarte bun". Următoarea testare psihologică urma să fie efectuată abia în 2019.


"Aceste teste utilizate în cadrul Poliţiei Române nu pot însă identifica tulburările psihice", a completat Georgian Drăgan. Agentul de la Rutieră nu şi-a dat demisia până la această oră, iar poliţiştii verifică dacă poliţistul ar mai fi comis şi alte fapte de acest gen. O persoană care l-a acuzat pe bărbat şi-a retras plângerea, astfel încât acesta nu a putut fi cercetat penal în cauza respectivă.


"Nu a fost începută acţiunea penală împotriva lui în niciun dosar penal astfel că el nu a putut fi pus la dispoziţie. Poliţiştii fac verificări care vizează toate lucrările ce l-ar putea viza, anumite lucrări mai vechi, pentru că unele nu au putut avansa din lipsa de probe. Colegii noştri efectuează cercetări pentru a-l putea trage la răspundere cât şi pentru celelate fapte pentru care e verificat. O persoană şi-a retras plângerea împotriva lui astfel că acţiunea penală nu a putut fi pusă în mişcare", a declarat Drăgan.


Purtătorul de cuvânt al IGPR a precizat că bărbatul nu seamănă cu omul din imagini de aceea a fost nevoie de mai multe verificări.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii
Milițienii lui Igaș
luni , 8 ian 2018, ora 20:48
Ăsta-i tot dintre cei "cu sânge în instalație" păstrat de Igaș în sistem. Unde mai pui că a trecut și TOATE testele psihologice de până acum.
TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM