USR: Liber la jaf din banii publici

marti , 10 iul 2018, ora 17:16       de MaraMedia       Politic

Votul de ieri pe Codul Administrativ dă liber primarilor să decidă asupra patrimoniul localităților cu o majoritate de 50% +1 , mult mai ușor decat prevede acum legea, 2/3 din numărul consilierilor locali. Pe lângă această modificare importantă și periculoasă, au apărut pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, care nu respectă, precum celelalte pensii, principiul contributivității. Practic, majoritatea PSD-ALDE și-a cumpărat primari, viceprimari și pe restul celor care ocupă funcțiile vizate de această modificare. Și-au asigurat sprijinul la viitoarele runde de alegeri, unde primarii fac legea. Cei care conduc administrațiile locale influențează decisiv votul.


Însă și mai grav, conducătorii de instituții deconcentrate vor deveni  “manageri-demnitari”, fără concurs și fără răspunderea aferentă funcționarilor publici. Nici vorbă de meritocrație și profesionalism. Iar funcțiile de arhitect-șef nu vor mai fi funcții publice și primarii vor putea scăpa de arhitecții incomozi, care nu vor să emită avize și autorizații care încalcă legea.

Parlamentarii USR au votat împotriva acestor modificări la Codul Administrativ, care dau liber la jefuit banul public și patrimoniul localităților. Din păcate, celelalte partide de opoziție nu au procedat la fel. 

Tot ce s-a-ntâmplat în ultimul an și jumătate este împotriva oricăror norme de bun-simț, principii sănătoase, meritocrație, corectitudine și normalitate. Prioritățile PSD-ALDE au fost contrare societății noastre, nu au vizat deloc infrastructura, spitalele, școlile, grădinițele, respectul față de lege. Au fost doar pentru infractori, incompetenți, oportuniști și sinecuriști.  

USR Maramureș
tags: usr:, liber, la, jaf, din, banii, publici