Cultura

TRANȘANT: ”Limba română a ajuns o limbă vorbită neglijent și vulgarizată de maneliști”, consideră directorul Școlii Doctorale de Științe Umaniste

miercuri , 4 apr 2018, ora 20:22       de MaraMedia       Cultura

 Maramureșul este gazda etapelor naționale pentru Olimpiada de limba și literatura română și Olimpiada ”Lectura ca abilitate de viață”, destinate elevilor de gimnaziu. Deschiderea oficială a avut loc marți după-amiază, la Teatrul Municipal din Baia Mare. 


”Identitatea națională se exprimă prin limbă, pentru că aceasta ne definește chiar dacă unii pledează să înlocuim operele noastre cu alte valori. Limba română a ajuns o limbă vorbită neglijent și vulgarizată de maneliști, pervertită în mijloacele de comunicare”, a transmis  directorul Școlii Doctorale de Științe Umaniste de la Baia Mare. Profesorul universitar George Achim pledează pentru o îngrijită rostire a limbii române și o cunoaștere a valorilor noastre, iar acest lucru le-a transmis și participanților la etapele naționale ale celor două olimpiade care se desfășoară în prezent în județ. 


”Omagiul acesta este necesar pentru că limba română rămâne principala noastră marcă identitară. Atâta vreme cât mamele noastre încă își vor mărturisi iubirea față de copii și nu vor da like, câtă vreme sentimentele noastre de iubire le vom împărtăși ființelor iubite și nu le vom sherui, încă nimic nu este pierdut”, a subliniat  prof. univ. dr. George Achim, directorul Școlii Doctorale de Științe Umaniste.

”Studiul limbii române prin complexitatea sa reprezintă nu doar dobândirea de competențe în acest domeniu cât și dezvoltarea personalităților prin plăcerea de a citi, de a interpreta într-o manieră particulară moștenirea culturală lăsată de scriitorii noștri. Gustul pentru frumos, sensibilitatea, modul de a interacționa cu literatura reprezintă valențe ale dezvoltării personalității celor care și-au descoperit pasiunea de a citi și de a înțelege mesajul pe care îl conține fiecare operă literară. Iar dacă este să vorbim despre Maramureș, putem să ne amintim de inegalabilul Nichita Stănescu care a surprins în Gând 7 esența poeziei maramureșene ca element matrice a comunicării prin textul literar”,  a transmis purtătorul de cuvânt ISJ Maramureș, Adriana Meșter. 

La deschiderea oficială a celor două olimpiade a fost prezent și academicianul Ion Pop, o personalitate a ținutului maramureșean, născut la 30 de kilometri de Baia Mare. Academicianul Ion Pop a remarcat prezența masivă de concurenților-cititori la aceste olimpiade și a apreciat că doresc să se afirme ca spirite creator care admit să trăiască ficțiunea și să construiască din ea. Prezența lor arată că mai există o sensibilitate pentru lectură, a mai subliniat academicianul. 

”Faptul că Olimpiada de literatură română și cu secțiunea <<Lectura ca abilitate de viață>> sunt asociate aici este un eveniment important nu numai pentru județul Maramureș, ci devine emblematic pentru ceea  ce ar trebui să însemne lectura, interesul pentru literatură, pasiunea pentru citit pentru întreaga noastră țară. Spun asta pentru că, așa cum știm cu toții, lectura cărților a intrat oarecum într-o criză și este concurată foarte puternic, foarte grav și agresiv de celelalte mijloace de comunicare. Mă gândesc mai ales la aceste mijloace electronice de comunicare, la Internet, la telefonul mobil care adesea tinde să înlocuiască informația profundă, lectura atentă a evenimentului, a vieții din jur și distrage multora, mai ales celor tineri, distrage atenția față de ceea ce se întâmplă mai mult sau mai puțin semnificativ în jur. Văd, de exemplu, peste tot, pe stradă, în autobus, probabil chiar și la orele de curs, tineri, elevi care se uită foarte atent la telefonul mobil, foarte atent la calculator și este tot mai puțin atent la ceea ce spune pedagogul”, a spus academicianul prof. dr. Ion Pop. 

Academicianul i-a mai sfătuit pe tineri să nu neglijeze lectura, pentru că e un îndemn la gândire. 

Toți suntem grăbiți, foarte, foarte grăbiți. Toată lumea vrea numai imagine, vrea rapiditate, comunică peste tot. Toată lumea e nerăbdătoare să afle cele mai neînsemnate lucruri în lume, numai să fie informat. Își pune căștile în urechi, își astupă auzul, nu aude mulțimea, nu aude greierii, nu aude un foșnet de frunze. Toți vor numai text rapid, comunicat. Ori lectura te obligă la altceva. Și de aceea vă îndemn, dragi elevi, și dragi profesori care îi îndrumați pe elevi, să știți să vă dați seama că actul lecturii este fundamental”, a mai spus prof. dr. Ion Pop. 

300 de elevi de gimnaziu din întreaga țară participă, până în 6 aprilie, la etapele naţionale a celor două olimpiade desfăşurate în Baia Mare. Maramureşul este reprezentat de 6 elevi. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM