TRAGEDIE: Un copil a fost omorât pe trotuar de un şofer vitezoman

TRAGEDIE: Un copil a fost omorât pe trotuar de un şofer vitezoman

Un băiat de 14 ani din judeţul Suceava a murit, duminică dimineaţă, după ce a fost lovit de o maşină în timp ce mergea cu bicicleta pe trotuar. Şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, iar după ce l-a accidentat pe copil, a lovit alte două maşini parcate, una dintre acestea răsturnându-se în urma impactului puternic.

Accidentul a avut loc pe DN 2H, în localitatea Gălăneşti, din judeţul Suceava, potrivit news.ro.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că un şofer de 20 de ani a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei excesive, şi a lovit un copil de 14 ani care mergea cu bicicleta pe trotuar. Ulterior, maşina condusă de tânăr a lovit alte două autoturisme parcate, unul dintre acestea răsturnându-se în urma impactului puternic.
La faţa locului au ajuns echipaje medicale care au încercat să îl resusciteze pe copil, însă fără niciun rezultat, în final fiind declarat decesul băiatului de 14 ani, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.
De asemenea, şoferul de 20 de ani şi un pasager aflat în maşină, în vârstă de 18 ani, au fost răniţi uşor, având leziuni la faţă. Cei doi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţă a spitalului din Rădăuţi.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz şi urmează să stabilească, în urma unei expertize tehnice, viteza cu care circula tânărul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.