Economic

TOPUL SUBVENȚIILOR AGRICOLE: Vezi care sunt judeţele cu cei mai mulţi beneficiari

luni , 13 noi 2017, ora 11:29       de Mediafax       Economic

 Judeţele cu cei mai mulţi fermieri care beneficiază de subvenţiile agricole sunt Suceava, Dolj şi Bihor, iar judeţele cu cei mai puţini beneficiari sunt Ilfov, Călăraşi şi Tulcea, reiese dintr-o comunicare a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).


La nivelul judeţului Suceava au fost depuse 41.621 de cereri unice de plată, apoi în Dolj au fost depuse 31.499 de cereri, iar în Bihor au fost depuse 30.008 cereri. Aceste judeţe sunt urmate de Maramureş (28.384 de cereri), Dolj (27.938 de cereri) şi Botoşani (27.881 de cereri).

La polul opus, cu cele mai puţine cereri, se regăsesc judeţele Ilfov (2.002), Călăraşi (5.943), Tulcea (8.028), Prahova (8.512), Ialomiţa (8553) şi Olt (8.953).

Bucureştiul este o zonă eminamente urbană, dar şi aici au fost înregistrate 578 de cereri unice de plată pentru subvenţiile agricole.

APIA informează că suma totală autorizată la plată până pe 10 noiembrie, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, este de 902,17 milioane de euro pentru un număr de 735.091 de fermieri care au depus cerere unică de plată. Aceştia reprezintă 88,8% din numărul de fermieri eligibili la plata avansului pentru Campania 2017.

„În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, plăţile în avans se acordă în perioadă 16 octombrie - 30 noiembrie 2017. Plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie - 30 iunie a anului calendaristic următor”, menţionează APIA.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM