Social

SPECIALIZARE: Mai mulți elevi sigheteni au mers la practică în Germania

miercuri , 14 feb 2018, ora 15:41       de Dana Berci       Social

 Liceul Tehnologic Marmația ia parte și anul acesta la programul Erasmus +, internaționalizare în alimentație publică și mecanică prin formare la agenți economici din Europa,  prin care elevii au posibilitatea să desfășoare un stagiu de practică în străinătate. Reprezentanții instituției de învățământ spun că prin acest proiect elevii au parte de o bună formare profesională. Timp de 2 săptămâni 16 elevi însoțiți de 2 profesori vor sta în Germania pentru stagiul de practică.


Cei 16 elevi vor desfășura 2 săptămâni de practică la modulul circuite electronice. În urma acestui proiect elevii ar trebui să dobândească noi cunoștințe în acest domeniu

”Este un proiect amplu, inițiat de către domnul Vasile Mih, continuat de către doamna Anuța Bologa. Este un proiect care a mobilizat elevi care sunt dornici să facă altceva în afara cursurilor și în special să se perfecționeze pe partea practică. Elevii sunt foarte încântați de faptul că se simt altfel abordați atât în țară, cât și în străinătate, se simt maturi prin ceea ce fac și văd că rodul muncii lor practice este altfel văzut plus că vin cu lucruri noi învățate”, a explicat Adriana Vescan, director Liceul Tehnologic Marmația.

”Acest proiect are o valoare de 137.000 euro, presupune 4 fluxuri de mobilitate, 60 de elevi și 8 profesori. Până în prezent s-au efectuat 2 mobilități, o mobilitate pe partea de mecanică în Germania și una de alimentație publică în Anglia și acum este în desfășurare al 3-lea flux de mobilitate tot în Germania. De data aceasta, duminică au plecat din România 16 elevi însoțiți de 2 profesori de specialitate, elevii sunt din clasa 11 C”, a adăugat Anuța Bologa, coordonator proiect.

Suma de bani pe care o primește fiecare elev în cadrul acestui proiect este de 1.400 de euro pentru transport, cazare, masă și bani de buzunar.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM