SPECIAL: Povestea piticilor din Rozavlea

SPECIAL: Povestea piticilor din Rozavlea

 Fundația Tarbut Sighet lansează cartea ”În inimile noastre eram niște uriași” – povestea extraordinară a piticilor din Rozavlea. Volumul descrie povestea celor șapte pitici supraviețuitori ai lagărului de la Auschwitz, care au ajuns cunoscuți în întreaga Europă cu trupa Liliput.  

Cartea a fost scrisă de doi jurnaliști din Israel. A fost scrisă în limba engleză și s-a tradus apoi înșase limbi. După zece ani a apărut și în limba română. Versiunea în limba română a fost lansată în luna mai în București, apoi la Tel Aviv, săptămâna trecută la Satu Mare, iar mâine va fi lansată și în Baia Mare.
”Este vorba despre povestea unei familii din Rozavlea, care, după ce a născut doi copii de talie normală, au mai venit pe lume cinci fetițe și doi băieței, care au rămas mici. Mama lor a descoperit de timpuriu că au talent la muzică și teatru și a zis: asta va fi trupa Liliput”, spune Peninah Zilberman, președintele Fundației Tarbut din Sighet.
Trupa Liliput a început să devină cunoscută în anii 30. ”Ovicerii”, așa cum îi numeau vecinii lor pe membrii familiei Ovitz, au devenit celebri în lumea întreagă cu spectacolele lor de varietăți, ajungând chiar să cânte pentru regele Carol al II-lea. Cei șapte au cunoscut însă și experiența înfiorătoare a lagărelor de exterminare naziste.
”Trupa a cunoscut repede succesul și au devenit extrem de populari între cele două războaie în Europa, au fost în Viena, Budapesta, Frankfurt, Berlin. Fenomenul interesant a fost când ei au ajuns în Auschwitz, în mai 1944 și dr. Mengele i-a luat și i-a ținut într-un loc special, ei au trecut atunci prin niște experiențe extrem de dure. După război au venit acasă, nu au mai găsit nimic, au venit în Sighet apoi s-au mutat în Belgia și au ajuns și în Israel. Eu când eram mică îmi aduc aminte, prin anii 55-58 i-am cunoscut. Ei și-au deschis un teatru și când mergeam să văd filme i-am văzut și pe ei”, mărturisește Peninah.
Cartea va fi lansată marți, 18 ocotmbrie, la ora 13:00, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare.
”Extrem de bine a fost primită cartea, eu doresc să arăt că această carte ne învață că sunt copii care se nasc diferit, cu un anumit handicap, dar în realitate Dumnezeu a dat la fiecare ceva special și ar trebui dezvoltat ca o oportunitate și nu să creeze complexe”, explică Peninah Zilberman.
Programul va fi completat și de vizionarea unui documentar legat de viața familiei Ovitz.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.