Comunitate

SPECIAL: Marș pentru viață și familie, de praznicul Bunei Vestiri

miercuri , 21 mar 2018, ora 08:41       de Oana Dulf       Comunitate

Duminică, de praznicul Bunei Vestiri, în Baia Mare se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Marşului pentru viaţă şi familie, Calea Pro Vita. Tema din acest an este ”Uniţi pentru VIAŢĂ şi FAMILIE”. Evenimentul va începe la ora 17:30 şi se va desfăşura pe traseul: Catedrala  Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare - B-dul Bucureşti – Piaţa Revoluţiei. 


În Baia Mare, această manifestare este organizată de către Asociaţia Maramureş pentru Viaţă şi Familie şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene. Organizatorii spun că activitățile care sprijină viața și familia sunt o datorie de onoare pentru o societate, ale cărei obiective sunt păstrarea, îmbogăţirea şi transmiterea valorilor primite de la generațiile anterioare cu multe sacrificii. Iar o lume pentru viață şi familie este o lume firească. În ciuda unei opinii larg răspândite, Europa nu a fost nici cea care a inventat copilăria şi nici afecţiunea (sau chiar iubirea) între soţ şi soţie, ori pe cea dintre părinţi şi copii. Deoarece suntem în anul centenarului Marii Uniri: 1918‒2018, Marşul pentru Viaţă şi Familie are deviza: ”Uniţi pentru VIAŢĂ şi FAMILIE”.

Cei mai mulţi dintre noi avem printre înaintaşii noştri bunici şi străbunici care au luptat în cele două războaie mondiale pentru familia lor, pentru copiii lor, adică pentru noi, cei de azi. În semn de recunoştinţă faţă jertfa lor pentru viaţă şi familie, organizatorii îi îndeamnă pe cei interesați să participe la această manifestare civică în straie populare. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?
PSD+ALDE
PNL
USR
UDMR
Altul

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM