SPECIAL: Între avocatură și poezie distanța poate fi nebănuit de mică

joi , 9 mar 2017, ora 14:38       de Narcisa Chișiu       Social

S-a născut în Sighet într-o familie cu 11 frați. Este avocată în Baroul Maramureșului și are suflet de artist. Nelica Hotea își va lansa sâmbătă, primul volum de poezii, poezie dedicată timpului.

Așa cum scrie pe coperta cărții, ”Tic-tac contra TAC”, Nelica s-a născut ”din cei mai frumoși părinți, într-o casă cu doruri și nevoi destule”. A absolvit Facultatea de drept din București, apoi a absolvit cursurile postniversitare de drept comercial și master în drepturile afacerii la Universitatea de Vest din Timișoara, iar în prezent este avocat în cadrul Baroului Maramureș.  Scrise în versuri albe, poeziile Nelicăi transmit emoție. În cuprinsul cărții, poeta face o introspecție, căutând răspunsuri, la dorurile, temerile, speranțele ce împreună alcătuiesc ființa.

Timpul ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. Timpul este partenerul principal al vieții noastre. Poeziile sunt scrise pur și simplu. Atunci când scrii, cred eu, care sunt un debutant în poezie, atunci când te curtează vibrația, emoția, trebuie să așterni imediat pe hârtie pentru că în clipa următoare, inspirația pleacă. Poeziile reprezintă trăiri ale mele și ale celor cu care interacționez. Observ vibrații, trăiri și încerc să rezonez cu ele”, spune Nelica Hotea

Cartea se bucură de o recenzie creionată de actorul Claudiu Bleonț.

”Un jurnal de călătorie în sufletul unui OM! În sufletul Nelicăi Hotea!...Implicată și dedicată în viața celorlați, trăiești din bucuria pe care le-o aduci și această mărturisire, acest suflet pus cu sinceritate pe masă, când îl guști capătă Tărie, Mângâiere, Nădejde. În tine sunt doi: cel ce îndură și cel ce se pune în acțiune, Mângâietorul și Luptătorul”,  scrie Claudiu Bleonț.

Scrie din copilărie. Nelica se regăsește în fiecare vers, în fiecare poezie, dar cel mai mult o definește una dintre ele.

Mă reprezintă poezia ”0001”. Viața m-a pus în fața faptului împliniti și am realizat ce înseamnă ceasul al XII-lea și imediat m-am terzit și mi-am recnoscut ființa, care e reprezentată în această poezie”, spune Nelica.

Cartea va fi lansată sâmbătă, 11 martie, de la ora 16:00 la un hotel din localitate de pe strada Bogdan Vodă, la ieșirea spre Vadu Izei. Costul unei cărți este de 20 de lei și a fost publicată cu aportul unor apropiați ai avocatei, la editura Ecou Transilvania din Cluj Napoca. Din banii adunați din vânzarea volumului autoarea va achita rulota în care a mutat-o pe bătrânica Parasca Pop, din comuna Desești, care trăia în condiții  mizere, de neimaginat.


 
tags: special:, intre, avocatura, și, poezie, distanța, poate, fi, nebanuit, de, mica