Economic

SOCOTELI: Încasări mai mari la bugetul județului comparativ cu anul trecut

miercuri , 13 iun 2018, ora 14:17       de Oana Dulf       Economic

 Încasări mai mari la bugetul județului în luna mai. La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa, a declarat că încasările au fost mai mari pe capitolele bugetare componente,  respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. 


Și în luna mai, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a înregistrat o încasare bună a veniturilor bugetului general consilidat, de 126,6 milioane lei, mai mult cu 25,6 milioane lei față de încasările lunii mai 2017. S-au redus arieratele, iar pentru a menține trendul încasărilor, există un program de acțiuni și de urmărire a gradului de încasare”, a spus șeful adjunct al Finanțelor Maramureș. Programul, față de aceeași perioadă a anului trecut, are o realizare de 125,40%. 

Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. 

Pe primele 5 luni ale anului, s-au înregistrat realizări de peste 52 milioane lei față de programul transmis de către conducerea Ministerului de Finanțe. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Ce părere aveţi sentinţa în procesul lui Liviu Dragnea va fi:
achitare
condamnare cu executare
condamnare cu suspendare

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM