SINERGIA DINTRE ECONOMIE ȘI CULTURĂ: Mons Medius, Istoria ilustrată a orașului Baia Sprie

SINERGIA DINTRE ECONOMIE ȘI CULTURĂ: Mons Medius, Istoria ilustrată a orașului Baia Sprie

Pentru a oferi o nouă mărturie a istoriei locale maramurșene,  Electro Sistem a lansat miercuri 25 octombrie 2017 cel de al nouălea album la Biblioteca Județeană Maramureș în prezența academicianului Răzvan Teodorescu. Albumul este o incursiune ilustrată între trecut și prezent,  al orașului Baia Sprie și poartă numele primei consemnări documentare: Mons Medius. La eveniment a fost organizată și o expoziție cu cele nouă apariții.

„Această frumoasă colecție de nouă albume este deja un element de tradiție de mare prestigiu” –  a precizat Teodor Ardelean.

În cuvântarea de deschidere al evenimentului  directorul Bibliotecii Județene  a scos în evidență implicarea cu consecvență a firmei de renume european Electro Sistem în cultură.

 „Raportul sinergic economie-cultură este o formulă lingvistică consacrată în cultura europeană și mondială căci între economie și cultură nu pot să nu existe punți, fără economie popoarele nu pot să reziste și să prospere”, – a adăugat Teodor Ardelean.

Prima carte s-a născut din ideea de a oferi cadouri, iar un album care să amintească de locurile din care provine s-a dovedit a fi perfect, un album pe care dacă  cineva îl i-a în mână nu-l mai poate pune jos fără să-l parcurgă integral. Blasko Ștefan, directorul general al Electro Sistem a promis că va recidiva, seria de albume va continua să apară an de an.

 „Primeam cadouri din varii locuri ca și om de afaceri, și primeam cărți, noi făceam cadouri pixuri, ceasuri, și cine știe ce alte obiecte, și atunci a venit ideea ca obiectul nostru de cadou să fie un album din zona în care trăim. Este a noua carte și eu am promis că am să recidivez în această greșeală,” – a mărturisit Blasko Ștefan, director general.

Cu acest album Electro Sistem devine ambasadorul Maramureșului. Albumul se distribuie instant în toate localitățile din România și în străinătate: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia și Italia. Într-o lună jumate primesc  cel puțin 1000 de persoane acest album care conține mici adevăruri din zona în care trăim.

 „În decurs de o lună, o lună și ceva cam 1000 de exemplare din această carte ajung în mâna unor oameni și sunt deosebit de mândru în mod special de acest lucru, pentru că aducem în casele oamenilor din alte zone mici adevăruri despre zonele noastre în care trăim”, – a spus Balsko Ștefan, director general.

Kerekes Roland editorul cărții este asociatul firmei Electro Sistem și este născut în Baia Sprie. A trăit 14 ani în Baia Sprie, a copilărit în orașul de care este extrem de mândru. A vorbit cu emoție despre locurile natale pitorești,  este foarte legat de oraș, de natură și de oameni, este locul în care când ajunge se simte ocrotit de munții care înconjoară acest oraș.

 “Ceea ce mă leagă în primul rând de Baia Sprie este natura, pentru mine Dealul Minei este dealul cel bătrân, înfățișarea aceea de bunic, de un ocrotitor, pentru că cum ajungi în depresiunea aceasta, în valea aceasta și te înconjoară aceste munți, te simți ocrotit ca și acasă,” – a dezvăluit Kerekes Roland, asociat.

Consideră că este foarte important să cunoști istoria orașului ca să vezi mai ușor viitorul. El este foarte mândru că a crescut în acest oraș, este mândru că este maramurșean.

 “Este important să cunoști istoria orașului, și dacă cunoști istoria vezi mai ușor viitorul, și vezi în ce direcție să mergi. Sunt foarte mândru că am crescut aici, sunt foarte mândru că sunt maramureșean,” – a spus în încheiere Kerekes Roland, asociat.

Lucia Pop, muzeograf al  Muzeului Județean Maramureș a prezentat structura albumului din două părți, una care cuprinde date cronologice din istoria orașului prezentat de Pintér Zsolt, coordonatorul proiectului și a doua parte care este o incursiune în istoria orașului scrisă de dânsa și a rămas impresionată că unele tradiții din minerit se păstrează chiar și în zilele noastre.

 „Eu am fost foarte impresionată mergând la pas prin Baia Sprie de acele clădiri și de faptul că încă în zilele noastre orașul Baia Sprie este printre puținele orașe miniere care mai păstrează tradiții din minerit , și când spun tradiții mă gândesc și la fanfara orașului care iată are o vechime de prin 1870 și ceva, ea merge mai departe, și de asemenea casele, m-au impresionat casele,” – a remarcat Lucia Pop, muzeograf.

Academicianul Răzvan Teodorescu a revenit în Baia Mare după 16 ani, a rămas impresionat de această inițiativă privată despre care va vorbi și o va da mereu ca exemplu de urmat și de către alte orașe. Cu acest album a fost surprins și cu multe noutăți din istorie și acte istorice.

 Ideal, fiecare oraș din România ar trebui să aibă așa ceva, chiar cu acest tip de tehnoredactare care trece în revistă întâi pe ani a ceea ce se-ntâmplă într-un loc și apoi un rezumat istoric. De asemenea inițiative private care cu discreție se fac undeva în România, și în parteneriat cu români care lucrează și trăiesc în altă parte, e un act foarte frumos și un act european,”- a spus academicianul Răzvan Teodorescu.

 „Mă regăsesc în cuvintele lui Roland Kerekes în tot ce a prezentat despre Baia Sprie, în cuvinetel d-nei Lucia Pop,” – a mărturisit Alin Bârda, primarul orașului Baia Sprie.

 „O călătorie spațio –temporală care ne va aminti sau poate chiar schimba imaginea despre cutuma, cultura, personalitățile care i-au marcat evoluția de-alungul celor aproape șapte secole de existență. Medio Monte, Mons Medius, Felsőbánya sau Baia Sprie, un munte și o comunitate care au clădit împreună o istorie autentică și comună, „- scrie în introducerea albumului Hitter Ferenc.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.