SESIZARE ADMISĂ: Victorie pentru USR la Curtea Constituțională

luni , 13 noi 2017, ora 16:12       de Biroul de presă al USR Maramureș       Politic

Curtea Constituțională a României a oferit aviz favorabil sesizării inițiate la începutul lunii trecute de către parlamentarii USR privind proiectul de modificare a Legii finanțării partidelor politice și campaniilor electorale. 


Modificările propuse de Partidul Social Democrat, în frunte cu Florin Iordache și Eugen Nicolicea, aveau rolul de a întoarce Legea 334/2006 pe dos și de a îngreuna răspunderea contravențională în cazul nerespectării regulilor privind finanțarea partidelor.

Uniunea Salvați România s-a opus acestor modificări încă de la primele etape ale procesului legislativ, însă fără prea mari rezultate. Tocmai de aceea s-a decis sesizarea la CCR. Rezultatul nu este doar o altă victorie pentru USR, ci și pentru statul de drept și pentru normalitate.

”Proiectul de modificare al acestei legi a fost adoptat fără a se ține cont de faptul că se încalcă principiul supremației Constituției și a legii, a calității legii și principiul bicameralismului.”, a declarat deputatul USR de Maramureș, Vlad Duruș. 

Acesta mai precizează că decizia Curții Constituționale a României a impiedicat transformarea Autorității Electorale Permanente într-un simplu organism decorativ:

”Consider că decizia CCR, luată cu unanimitate de voturi, este un pas în față spre normalitate. Modificările aduse legii, odată intrate în vigoare, ne-ar fi împins în trecut cu câțiva ani, pe vremea când nu exista un control real asupra finanțării partidelor. Datorită deciziei CCR, Autoritatea Electorală Permanentă își va păstra, practic, autoritatea.”

Sesizarea adresată CCR a fost inițiată de 29 de parlamentari ai USR și a fost semnată de 16 reprezentanți ai PMP, trei ai PNL și doi deputați independenți.

 

tags: sesizare, admisa:, victorie, pentru, usr, la, curtea, constituționala