Externe

SE OPUNE VEHEMENT: Vladimir Putin anunţă că nu va permite "niciodată" reintegrarea regiunii Crimeea de către Ucraina

duminica , 11 mar 2018, ora 19:12       de MEDIAFAX       Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu pentru un film documentar, că reintegrarea regiunii Crimeea de către Ucraina este imposibilă, indiferent de circumstanţe, relatează site-ul agenţiei Tass.


"Despre ce vorbiţi? Aţi înnebunit? Cum să renunţ la Crimeea? Astfel de circumstanţe nu există şi nu vor exista niciodată", a răspuns Putin la întrebarea unui jurnalist despre situaţia regiunii ucrainene Crimeea.

În documentarul intitulat "Putin", jurnalistul Andrei Kondraciov i-a adresat lui Vladimir Putin o serie de întrebări pe mai multe teme, inclusiv situaţia din Siria.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, ca urmare a unui referendum, o manevră criticată dur de Occident. Potrivit ONU, peste 6.500 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că nu renunţă la iniţiativa de a recupera Crimeea, considerată "o parte integrantă a Ucrainei".

Poziţia Moscovei a fost că decizia desprinderii Crimeei de Ucraina a fost luată de Consiliul suprem al regiunii, pe fondul "loviturii de stat" de la Kiev şi a răspândirii ideilor radicale.

La 10 septembrie 2017, au avut loc pentru prima dată alegeri pentru funcţia de guvernator în oraşul Sevastopol şi în autoproclamata republică Crimeea, scrutin care nu a fost recunoscut de Uniunea Europeană.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM