Comunitate

SE CER MĂSURI: Sesizări penale pentru distrugere, legate de două clădiri

miercuri , 4 apr 2018, ora 15:45       de MaraMedia       Comunitate

 În numele municipiului Baia Mare au fost depuse două sesizări penale pentru infracțiunea de distrugere, pentru clădirea ce aparține SC Tricomar SA și pentru încă o clădire din Centrul istoric al municipiului Baia Mare. Clădirea Tricomar a fost reședința episcopului greco-catolic de Maramureș între anii 1931-1948, a fost construită la sfârșitul secolului XIX, și este cuprinsă în prezent în lista monumentelor istorice din România. În 23 martie, o parte din imobil s-a dărâmat. 


Municipalitatea băimăreană împreună cu prefectul județului, cu reprezentanții Poliției, cu Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național și Poliția Locală - structura disciplină în construcții au format o comisie mixtă care să analizeze fiecare clădire din perimetrul protejat al municipiului Baia Mare, nu doar cele aflate în patrimoniu. Asta pentru a avea o evidență a lucrărilor executate la aceste clădiri și pentru a stabili măsurile care se impun cu privire la reabilitarea lor.

Începând cu anul 1898, clădirea Tricomar s-a aflat în proprietatea tabulară a statului, în ea funcționând un gimnaziu de fete. Odată cu înființarea Episcopiei greco-catolice a Maramureșului, autoritățile locale ale orașului Baia Mare s-au îngrijit ca nou înființata eparhie să aibă o reședință potrivită pentru episcopul ei, hotărând astfel să cedeze clădirea gimnaziului de fete. În 1929, autoritățile locale ale orașului Baia Mare propuneau statului român un schimb de clădiri, adică ofereau statului edificiul liceului de pe strada Crișan, în schimbul gimnaziului de fete de pe strada Vasile Lucaciu, care urma să devină reședința episcopului greco-catolic. Din corespondența anilor 30 ai secolului trecut, rezultă că autoritățile de la București nu au fost de acord ca Episcopia greco-catolică de Maramureș să își înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra clădirii gimnaziului de fete, drept exprimat fără echivoc de autoritățile vremii ale orașului Baia Mare.

După confiscarea tuturor averilor pe care le-a avut Biserica greco-catolică în anul 1948, clădirea reședinței episcopului greco-catolic din Baia Mare a fost preluată de stat și transformată într-o întreprindere de tricotaje. După 1989, Episcopia greco-catolică de Maramureș a efectuat nenumărate demersuri pentru retrocedare, însă cererea i-a fost respinsă cu motivația că ʺEpiscopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Maramureș nu a avut niciodată intabulat dreptul de proprietateʺ. În perioada imediat următoare respingerii cererii de retrocedare, întreprinderea Tricomar a intrat în procedură de faliment, iar din cauza faptului că de-a lungul vremii acumulase datorii către Statul Român, clădirea a fost conferită unui lichidator, care a pus-o în vânzare pentru a recupera datoriile. Biroul eparhial de presă al Episcopiei greco-catolice de Maramureș arată că această clădire nu a fost cumpărată de nimeni și, din păcate, a rămas în grija tuturor și a nimănui. Din cauza vijeliei din 17 septembrie 2017, o parte a acoperișului clădirii a fost avariată și timp de șase luni nimeni nu a intervenit pentru a repara stricăciunile provocate de intemperii. Degradarea clădirii a culminat cu dărâmarea din noaptea de 22 spre 23 martie a acelei părți care se afla sub porțiunea de acoperiș avariată.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM