SĂRBĂTORI: Hram la Rohia și Petrova, în vinerea din Săptămâna Luminată

joi , 20 apr 2017, ora 14:33       de Narcisa Chișiu       Eveniment

 Vinerea din Săptămâna Luminată, după Paști, cinstim Izvorul Tămăduirii sau Izvorul Maicii Domnului, care este și al doilea hram al mănăstirii de la Rohia. La acestă sărbătoare participă creștini din toată Transilvania. 


Credincioșii vin în pelerinaje la Mănăstirea Rohia ca să se închine la Icoana Maicii Domnului, dar și să participe la slujbele care se oficiază la lăcașul de cult toată noaptea. 

”Slujbele vor începe din ajun, de la ora 17:00, cu slujba vecerniei și acatistul Izvorul Tămăduirii și vor continua cu slujba privegherii toată noaptea, slujba utreniei, dezlegări, acatistul Învierii și Paraclisul Maicii Domnului. În tot acest timp, credincioșii se pot mărturisi. De la ora 3:00 va fi săvârșită prima sfântă liturghie pentru împărtășirea credincioșilor”, anunță Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia. 

În ziua praznicului, de la ora 6:00, se va face sfințirea apei sau aghiasma mică și va continua cu Taina Sfântului Maslu.  De la ora 9:30 va începe sfânta liturghie săvârșită de către prea sfințitul părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

”La această sărbătoare, credincioșii din parohia Rogoz pregătesc o masă caldă în ajun, dar și în ziua praznicului, pentru toți cei prezenți”, spune starețul Motogna.

Și  la mănăstirea ortodoxă ,,Izvorul Tămăduirii" din Petrova se desfăşoară hramul mănăstirii, în data de 21 aprilie, între orele 08:00-16:00,  manifestare organizată cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii, iar organizatorii preconizează participarea unui număr însemnat de credincioşi.

 

tags: sarbatori:, hram, la, rohia, și, petrova, in, vinerea, din, saptamana, luminata