SĂRBĂTOARE: Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei

SĂRBĂTOARE: Astăzi este Ziua Mondială a Poeziei

 Astăzi este ziua în care se celebrează poezia. Ziua Mondială a Poeziei este marcată începând din 1999 în fieacare an la data de 21 martie, iar scopul este acela de a încuraja o revenire la tradiția orală, la susținerea recitalurilor de poezie, pentru a restabili un dialog între poezie și celelalte arte, precum teatru, dans, muzică și pictură. Sighetul are puţini poeţi, însă cei care au mai rămas sunt de părere că nu este o meserie uşoară, cu atât mai mult în vremurile de acum.

UNESCO a emis în timpul celei de-a 30-a sesiuni susținute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999, o decizie pentru ca în fiecare an să fie sărbătorită Ziua mondială a poeziei pe principiul că poezia transmite valorile cele mai intime ale diverselor culturi. Poeţii sunt de părere că a trecut cam mult timp până când s-a ales o zi care să marcheze creaţiile lor, atât de rare şi preţioase cu sunt în zilele nostre.
„Este Ziua Mondială a Poeziei şi trebuie să admit că suntem ciudaţi noi, oamenii. Au trecut mai bine de 2.000 de ani de când se scrie poezie şi abia acum, în anii agoniei poeziei, au stabilit să dea şi poeziei o zi. Poezia are mai multe zile, am putea spune poate chiar toate zilele din an, iar noi suntem o ţară norocoasă pot să spun, pentru că în lume, cel puţin în Europa din câte ştiu eu, se scrie foarte puţină poezie şi sunt foarte puţine reviste de profil”, admite poetul sighetean Vasile Muste.
Vasile Muste este unul dintre poeţii cei mai de valoare cu care Sighetul se mândreşte. Scrie versuri de când când era copil şi ziua aceasta îi aduce mereu aminte de începuturile sale şi de primele experienţe cu universul poeziei. 
„Îmi amintesc că am scris demult, de foarte tânăr, dar după ce am publicat la un radio, sigur că erau poezii de îndrăgostit, aşa e la vârsta aceea, îmi amintesc că am scris despre faptul că îmi aştept undeva iubita noaptea la moară şi după aceea am citit în folclor că de fapt noaptea în jurul morii se plimbă diavolul. Atunci m-am oprit pentru câţiva ani şi am citit toată poezia populară câtă am găsit-o în bibliotecile din România şi am ştiut că nu ai voie să intri cu pieptul gol în literatură”, povesteşte Vasile Muste. 
La ceas de sărbătoare, poetul le transmite un mesaj colegilor săi:
„Sper să le dea Dumnezeu sănătate, pentru că vreau să vă spun că trăim un apus al cărţii. Cei care vin sunt foarte puţini şi, dacă de 20 şi ceva de ani au apărut atât de puţini poeţi, înseamnă că s-ar putea ca această generaţie care este acum, plecând, să nu lase foarte multe lucruri în urma ei. La mulţi ani poeţilor şi poeziei şi să sperăm că România va fi o ţară în care poezia va rămâne mereu!”, transmite poetul Vasile Muste.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.