Agenda Ta

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII: Campanie națională pentru siguranţa cetăţenilor

luni , 21 mai 2018, ora 12:02       de MaraMedia       Agenda Ta

Azi, 21 mai, începe prima ediţie din acest an a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, o campanie derulată la nivel naţional de Poliţia Română, din preocuparea pentru siguranţa cetăţenilor. Longevitatea evenimentului, care a fost iniţiat în 2006 şi care de anul trecut se organizează bianual, demonstrează locul şi rolul PREVENIRII în activitatea Poliţiei Române. 


Sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din nerespectarea legii, vor reprezenta obiectivele activităţilor programate pentru fiecare zi a săptămânii 21-25 mai. În acest interval, poliţiştii  de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor desfăşura activităţi de prevenire în tot judeţul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Calendarul activităţilor organizate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Maramureş respectă următoarele temele educativ-preventive:


Luni, 21 mai – Prevenirea victimizării minorilor: La Școala Gimnazială “Alexandru Ivasiuc” Baia Mare, se va derula un concurs de educaţie rutieră, pe modelul concursului naţional „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”; La Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu are loc lansarea Proiectului „Împreună pentru siguranţa online a copiilor”;


Marţi, 22 mai – Prevenirea delincvenţei juvenile: Vizită la Penitenciarul Baia Mare cu elevi de la Liceul cu Program Sportiv sub egida „Învăţăm unii de la alţii”


Miercuri, 23 mai  – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului: Activități de distribuire pliante în parcările și zonele aglomerate din municipiul Baia Mare pentru prevenirea furturilor din auto, din locuințe și a tâlhăriilor. Întâlnire cu persoanele care frecventează Clubul Pensionarilor pentru diseminarea recomandărilor pentru prevenirea tâlhăriilor, înșelăciunilor și furturilor.


Joi, 24 mai – Prevenirea violenţei intrafamiliale: Dezbatere pe domeniul violenței în familie cu participarea asistenților sociali din cadrul primăriilor din mediul rural din zona Maramureșului istoric, la sediul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei


Vineri, 25 mai – Siguranţa rutieră: Activităţi preventive la Grădiniţa Step by Step Baia Mare şi Liceul Tehnologic Traian Vuia Tăuţii Măgherăuş; Activități preventive cu participanții la testarea pentru redobândirea permisului de conducere

În speranţa că grija faţă de siguranţa personală şi a bunurilor proprii va deveni o preocupare constantă a fiecărui cetăţean, IPJ Maramureș invită toţi cetăţenii să participe la activităţile programate şi să se alăture colaboratorilor: Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Maramureş, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş, Penitenciarul Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Casa  Corpului Didactic, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM