Reportajul zilei

The player will show in this paragraph

REPORTAJUL ZILEI: Se inventariază imobilele degradate din Maramureș

joi , 3 mai 2018, ora 21:40       de Oana Dulf       Reportajul zilei

 Se cer măsuri pentru identificarea și punerea în siguranță a imobilelor degradate din județ.  În ședința Colegiului Prefectural desfășurată la Palatul Administrativ a fost abordată situația clădirilor degradate din Maramureș. Prefectul Vasile Moldovan a declarat că s-au trimis adrese în teritoriu pentru a fi comunicate nu doar imobilele în stare avansată de degradare din patrimoniul național cultural, aflate în proprietate publică sau privată, ci și celelalte clădiri abandonate sau în stare de degradarei. 


Se va centraliza la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș situația din cele 76 de unități administrativ-teritoriale, iar echipe mixte se vor deplasa în teritoriu, împreună cu reprezentanții administrației publice locale pentru a identifica și localiza clădirile și proprietarii. Echipele vor întocmi fișa tehnică de constatare pentru fiecare clădire identificată și vor stabili cu ajutorul experților atestați măsurile legale și intervențiile necesare pentru punerea în siguranță a imobilelor. 

 Directorul Direcției Județene de Cultură Maramureș, Aura Pintea, a precizat că lista clădirilor din patrimoniul național cultural (imobile și sit-uri arheologice) include peste 600 de obiective. 

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?
PSD+ALDE
PNL
USR
UDMR
Altul

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM