REPORTAJUL ZILEI: Povestea unei campioane la canotaj – RODICA ARBA

Zeci de medalii de aur stau la baza poveştii unei mari campioane. Anii 80 au fost anii de glorie ai sportivei Rodica Arba. Născută în Târgu Neamţ, Rodica a fost cea mai bună sportivă din clasa ei, la gimnaziu, dar şi la liceu. Deşi şi-ar fi dorit o carieră în atletism, soarta a decis pentru ea canotajul, mai précis schiful.
“Începutul a fost la Târgu Neamţ. Fostul meu antrenor de canotaj, de atunci, m-a  selecţionat în urma unui concurs de atletism de la Roman şi am plecat la Bucureşti, la început la Clubul ASE Bucureşti. A urmat o altă preselecţie care m-a trimis direct în Lotul Naţional Olimpic şi am fost preluată de Clubul Dinamo”, îşi începe povestea Rodica Arba.
A urmat o carieră fulminantă, care a însemnat 10 ani de performanţă sportivă. Primul loc I l-a obţinut la Campionatul Naţional de Fond Schif, Timişoara. Au urmat zeci de medalii de aur şi argint obţinute la Olimpiade şi la Campionate Mondiale, la proba doi fără cârmaci şi 8+1.
“De ce canotaj? Cred că aşa mi-a fost soarta, nu neapărat am vrut eu, poate eu mi-aş fi dorit mai mult atletism, dar aşa a fost să fie. Am fost foarte ambiţioasă la şcoala generală, am fost cea mai bună sportivă şi speram, îmi doream foarte mult să ajung o mare sportivă. Nu m-am gândit însă că va fi aşa, eram modestă, provin dintr-o familie simplă”, spune Rodica Arba.
Înafară de multă ambiţie, Rodica prezintă şi alte calităţi care au propulsat-o pe drumul victoriei.
”În primul rând trebuie să ai multă voinţă, să fii perfect sănătos şi să nu ai alte înclinaţii spre altceva, alte vicii. Trebuie să fii ordonat şi responsabil. Nu e totuşi un sport uşor pentru femei”, recunoaşte Rodica
Rodica era numărul 1 în barcă, ca poziţie, iar colegele ei, Elena Horvat şi apoi, Olga Homeghi, erau pe poziţia 2. În cei zece ani de carieră, care s-au întins din 1978 până în 1988, Rodica a obţinut mai mult medalii de aur.
“Nu ştiu dacă am vreo două medalii de argint în cei 10 ani. Noi am avut talent, dar am avut şi tactică. Erau nemţoaicele, rusoaicele, canadiencele foarte bune, dar noi am prins o tehnică, o tactică foarte bună, startul trebuie să fie foarte bun, apoi menţii ritmul, iar la final supraveghezi concurenţa din faţă. Până am prins tactica asta a fost foarte greu, după primul aur le-a cam fost frică de noi, celor din alte ţări, iar nouă ne era frică să nu pierdem podiumul, trebuia să ne menţinem pe podium mereu la înălţime”, povesteşte fosta campioană.
Sportul i-a adus satisfacţii enorme, dar a făcut şi sacrificii.
“Am făcut foarte multe sacrificii. Cele mai mari sacrificii au fost legate de şcoală. Ca să nu pierd nicio competiţie importantă, pentru că ştiau că sunt un sportiv de valoare şi aduc aurul, Federaţia şi Clubul m-au trecut la şcoală la fără frecvenţă, apoi la seral, apoi iar la zi”, îşi aduce aminte Rodica.
S-a retras din activitatea sportivă în 1988, în urma unei scurte vacanţe. L-a cunoscut pe viitorul ei soţ, Găvrilă Arba şi el sportive de performanţă, în acelaşi domeniu şi şi-a dorit foarte mult un copil. Avea 28 de ani când a devenit mamă.
“Ultima competiţie a fost la Olimpiada de la Seul din 88, unde am obţinu două medalii de aur, la proba mea favorită, doi fără cârmaci şi la  8+1. Mi-am dorit atunci foarte mult un copil, s-a întâmplat şi a venit minunea şi atunci m-am retras.Regret doar pentru că atunci eram foarte sănătoasă, sprintenă. Acuma mă mişc mai greu, regret sănătatea de atunci”, spune Rodica Arba.
Pentru că soţul ei este din Vadu Izei, soarta a mânat-o spre meleaguri maramureşene. Imediat după Revoluţia din 89, s-au stabilit pe Valea Şugăului. Rodica era angajata Ministerului de Interne. Şi-a continuat cariera în cadrul Poliţiei, apoi s-a trasferat la Poliţia de Frontieră.Ca să nu rupă legătura de tot cu sportul care a consacrat-o, Rodica mai făcea ture cu barca, pe lacurile de la Ocna Şugatag.  În casa ei de pe Valea Şugăului, Rodica păstrează la loc de cinste, zecile de medalii, cupe, plachete şi diplome care-i atestă valoarea. Rodica este cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei, dar şi al comunei Vadu Izei şi i s-a conferit de Preşedintele României,“Ordinul Meritul Sportiv în Clasa I”.
Într-un colţişor retras de pe Valea Şugăului, în mijlocul naturii, se înaltă cabana familiei Arba, un loc pitoresc unde se adună din când în când alături de oamenii dragi lor. Aici şi-a aşezat Rodica barca primită cadou de la Clubul Dinamo.
Rodica urmăreşte şi acum cu emoţii competiţiile sportive unde există reprezentanţi ai României.
Deşi nu mai practică demult timp sportul de performanţă, Rodica trăieşte mai departe alături de sportul ei preferat, prin fiul său, Iulian, un tânăr de 24 de ani, care i-a călcat pe urme şi are déjà o colecţie impresionantă de medalii în palmares.