Reportajul zilei

REPORTAJUL ZILEI: Focar de infecţie la subsolul unui bloc din Sighetu Marmaţiei

luni , 22 ian 2018, ora 22:04       de DANA BERCI       Reportajul zilei

Focar de infecție la subsolul unui bloc din Sighetu Marmației. În beciul blocului care are 80 de apartamente și la parterul căruia sunt mai multe cabinete medicale, farmacii, laborator de analize, dar și magazine alimentare plutesc fecale și animale moarte. Pericolul care pândește de la subsolul blocului pare însă să fie ignorat, deși mirosul este greu de suportat de cum ajungi în zonă.


Subsolul blocul 11 C din cartierul Independeței este inundat de mai mulți ani. Din cauza unei defecțiuni la instalația de canalizare, scurgerile ajung în beci. Subsolul clădirii nu a mai fost curățat de câțiva ani, iar mizeria pune acum în pericol sănătatea celor care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zonă.

Unii spun că de vină pentru această situație ar fi chiar cei care locuiesc în bloc pentru că nu fac demerusri pentru a curăța subsolul.

Și președintele asociației de proprietari de care aparține blocul 11 C spune că le-a atras atenția locatarilor asupra pericolului la care se expun din cauza mizeriei din beci și a propus soluții, însă acesta afirmă că oamenii sunt dezinteresați.

În luna noiembrie a anului trecut locatarii au fost chemați la o ședință unde urma să se discute această problemă, însă din cele 80 de apartamente din bloc o singură persoană s-a prezentat la această întâlnire.

Problema această persistă de ani de zile, însă nimeni nu a sesizat instituțiile competente pentru a se lua măsuri.

Reprezentantul asociației de proprietari spune că situația acestui bloc reprezintă un pericol și pentru cei care își desfășoară activitatea în imobil.

Din cauza mirosului greu de suportat și a șobolanilor care veneau de la subsolul blocului, în unele scări ușa care ducea în beci a fost zidită. Mihai Ioan, președintele asociației de proprietari, e de părere că dacă beciul nu va fi curățat în câteva luni mizeria va ieși prin gurile de aerisire de la baza clădirii. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Ar trebui să o demită preşedintele Klaus Johannis pe Laura Codruţa Kovesi?
Da
Nu
Nu ştiu-Nu mă interesează

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM