REPORTAJUL ZILEI: Drumuri județene care arată în ultimul hal. Unul a și fost botezat ”Drumul Groazei”

joi , 12 apr 2018, ora 16:01       de MaraMedia       Reportajul zilei

Maramureșul, care se dorește să strălucească la capitolul turism, are un drum al groazei. Chiar așa l-au și denumit cei care circulă prin zonă. Este vorba de drumul județean 187. De zeci de ani se află într-o stare deplorabilă, iar acest lucru afectează traficul și turismul în zona Ruscovei. Și pentru că nu s-a intervenit la reabilitarea lui, decât cu ”mărunțișuri”, acestui drum i s-a făcut până și pagină de Facebook. Să vadă cât mai multă lume în ce hal arată. 


Greu cu astupatul...



Pagina de Facebook Drumul Groazei DJ 187 s-a reactualizat nu cu lucrări de infrastructură rutieră demne de un județ care se laudă la capitolul turism, ci cu imagini care suprind o ”bătaie de joc la adresa comunității de pe Valea Ruscovei”. Cel care a postat filmulețul arată că ”imaginile spun totul”. 




 

Așa arată DJ 187 și supărarea oamenilor din zonă. Și cunosc acest lucru și șefii de la Drumuri-Poduri Maramureș, care dau explicații halucinante. Aceștia explică faptul că oamenii trimiși în teren au pus piatră spartă în gropi, doar că din imagini reiese că oamenii astupă gropile cu pământ. 

”S-au făcut plombări și se fac în această perioadă plombări la rece, cu emulsie bituminoasă și cu criblură. Unde sunt gropile mai adânci sau foarte adânci, se pune și piatră spartă ca și fundație fiindcă emulsia asta elastică și la un trafic greu se deformează gropile. Ce s-a filmat era chiar când se punea într-o groapă mai adâncă piatră spartă care, repet, are rolul de fundație pentru gropă. Gropile mai mărunte se fac cu plombări și cu criblură și emulsie, doar cazurile izolate - gropile foarte adânci - se pune piatră spartă. Nu-i nicio tehnologie nouă, nu-i nicio schimbare, se face repararea și plombarea gropilor, cu emulsie bituminoasă. Repet, încă o dată, unde sunt gropile foarte adânci se pune și o piatră spartă pe fundul gropii”, a declarat directorul tehnic de la Drumuri-Poduri Maramureș, Nicolai Condrat. 

 Trebuia să se afle un vinovat și i s-a zis PNDL

 Atât pe Valea Izei cât și pe Valea Ruscovei se vor face, la drumuri, doar reparații curente și de întreținere. Asta pentru că există contracte aprobate prin PNDL, iar din acest motiv, lucrările de reabilitare trebuie realizate prin acest program. Doar că problema infrastructurii rutiere în zonă e de mai bine de 20 de ani. Degeaba se invocă azi investițiile prin PNDL. 


”Drumurile au durata depășită. S-au făcut în fiecare an lucrări de plombări și de întreținere dar nu s-au făcut reabilitări de când s-a făcut drumul, de 20-30 de ani nu s-au făcut modificări sau consolidări, ci doar lucrări de reparații. Și an de an, drumurile fiind tot mai bătrâne, sunt mai dificil de făcut și mai costisitoare lucrările de plombări și întreținere. Sunt gropi adânci, le tratăm cu piatră spartă ca să aibă rezistență cât de cât, să reziste și toată perioada asta și până ce se începe modernizarea lui va fi menținut sub observație, se vor face lucrări de întreținere și reparații pe el”, a mai spus Condrat. 

 Doar 56 km de drum reabilitați din 800 

Plecăm de pe Valea Ruscovei și ajungem pe drumul județean Baia Sprie - Bârsana. Cel mai nou tronson de drum județean reabilitat, în ultimii 25 de ani, în Maramureș. Atât de bine s-au făcut lucrările și aici încât deja sunt semnalate probleme. În zona unui pod din Dănești, drumul stă să o ia la vale, iar lucrări se mai impun și pe la Bârsana, recunoaște directorul tehnic de la Societatea de Drumuri-Poduri. 


”Noi, ca și administrator, am văzut, am sesizat Consiliul Județean, care la rândul lui a sesizat constructorul. Lucrarea este în garanție și am înțeles că, în scurt timp, societatea care a executat lucrarea va veni și va face remedierile acolo. Mai este o zonă, pe la Bârsana, unde se impun lucrări. Consiliul Județean a anunțat constructorul, firma Diferit de la Cluj, și vor veni cât de repede ca să facă remedierile, mai e în garanție lucrarea 3 ani de zile”, a mai explicat Nicolai Condrat. 

Cu siguranță, nu doar aceste drumuri județene sunt cu probleme. În decursul a 26 de ani, în Maramureș au fost reabilitați doar 56 de km de drum județean din rețeaua de peste 800 de km. În perioada 2016 – 2017 s-au semnat documentații pentru reabilitarea altor 220 de kilometri, iar lucrările ar trebui să fie executate în următorii ani. Până atunci, șoferilor li se recomandă prudență. 
tags: reportajul, zilei:, drumuri, județene, care, arata, in, ultimul, hal., unul, a, și, fost, botezat, ”drumul, groazei”