Reportajul zilei

REPORTAJUL ZILEI: Dezbateri pentru o nouă lege a turismului

vineri , 22 sep 2017, ora 23:11       de Oana Dulf       Reportajul zilei

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, s-a aflat ieri în Maramureș, pentru a conduce dezbaterea pe Legea Turismului. La ședință au fost prezenți reprezentanți din județele Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. Pentru câteva ore, Sala ”Maramureș” a Palatului Administrativ a fost un adevărat centru de dezbateri, unde toți cei prezenți au venit cu propuneri și au avut ocazia de a expune punctele de vedere pe marginea Legii Turismului, propuneri care, în mare parte au fost agreate și de ministrul Dobre. 


Cerințele artiștilor ceramiști și ale meșterilor populari nu sunt multe în ceea ce privește proiectul pentru noua lege a turismului, care a fost lansat în dezbatere publică de aproximativ 20 de zile. Ei vor un singur lucru: să fie ajutați să păstreze tradiția Maramureșului. 

În primul rând, să ne lase să ne păstrăm tradiția așa cum o avem noi, de sute de ani. Și pentru aceasta, să ne ajute. Să ne putem vinde noi produsele noastre agricole din România, la turiștii care vin aici special ca să guste slănina, cărnatul de porc și horinca de Maramureș. Astea sunt niște priorități și niște valori pentru Maramureș. Maramureșul are tradiție, are suflu, are viață. Dacă nu ne zbatem să le ținem pe astea, suntem pierduți”, a spus artistul ceramist Daniel Leș. 

Primarii au apreciat organizarea acestei dezbateri publice pe legea turismului. Unii dintre ei și-ar dori ca prin noua lege să poată fi accesate mai ușor fondurile europene de către cei care doresc să deschisă pensiuni. În comuna maramureșeană Bogdan Vodă, spre exemplu, sunt numai două pensiuni. 

Consider că o vizită a unui ministru este foarte importantă pentru zona noastră și, mai mult decât atât, este vorba despre dezbaterea publică pe proiectul de lege a turismului. Zic eu că o consultare publică este benefică întrucât pot veni colegii care participă cu completări la articolele din cadrul legii. Sigur că, probabil, la noi în Maramureș, turismul reprezintă ceva particular față de alte regiuni ale țării, dar într-o lege sigur că se trec doar noțiunile generale. Ce avem noi particular trebuie să promovăm, trebuie să facem în așa fel încât să atragem cât mai mulți turiști în zona noastră. La capitolul pensiuni stăm mai rău, în sensul că există deocamdată doar două pensiuni, sper ca în viitor, dacă și legea turismului o să ne avantajeze în a accesa fonduri europene, sperăm să se deschidă cât mai multe pensiuni turistice pentru că neavând locuri de cazare adecvate pentru turiștii care vin în Maramureș nu ai ce să le oferi”, e de părere Anuța Bizău, primarul din Bogdan Vodă.

Ministrul Turismului participă, în această perioadă, în țară, la dezbateri publice pe legea turismului. Joi s-a aflat în municipiul Baia Mare, unde a vorbit despre stadiul implementării noului proiect de lege. Despre județul nostru, ministrul a apreciat că este una dintre zonele turistice care s-a dezvoltat mult în ultima perioadă. 

”Cred că este una dintre zonele sau destinațiile turistice care s-au dezvoltat în ultimii ani foarte mult datorită și localităților care sunt declarate ca și stațiuni de interes local. Eu cred că deja unele dintre ele pot să devină stațiuni de interes național, e și o discuție pe care am avut-o cu președintele Consiliului Județean. Trebuie să treacă la următoarea etapă, un avantaj foarte mare, zic eu, pentru că în primul rând este vorba și de accesarea fondurilor europene, îndeplinesc un punctaj mult mai mare la criteriile de eligibilitate și cred că Maramureșul este un jucător important în ceea ce privește turismul național. În județul Maramureș, turismul și turiștii vin din ce în ce mai mulți și turismul a crescut în această zonă.”, a declarat ministrul Turismului, Mircea Dobre. 

Ministrul Turismului a susținut că nu există o problemă majoră cu care să se confrunte azi acest domeniu. Se pune însă întrebarea dacă știm să ne punem în valoare țara și dacă știm să vindem produsul turistic. 

Dumnezeu ne-a lăsat în această țară de toate, dar trebuie să știm noi să le punem în valoare și să știm să vindem cât mai bine, dar trebuie să vindem pe un raport preț-calitate corect și nu să ne umilim și să vindem să ne uităm la vecinii noștri, să ne facem comparații - cum vând ei așa vindem și noi - pentru că România, pe lângă oferta de case și masă, are o ofertă foarte dezvoltată în ceea ce privește obiectivele turistice și obiectivele culturale și istoria pe care o are România”, a mai spus Dobre. 

La dezbatere au fost prezenți reprezentanți din județele Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. S-a discutat pe fiecare articol și s-au făcut propuneri de îmbunătățire a acestui proiect de lege. 

A fost o primă vizită a ministrului Dobre în Maramureș. În perioada următoare, autoritățile județene doresc să organizeze o nouă dezbatere pe master planul investițional în turism. Acesta a fost deja aprobat la nivel național, iar Maramureșul a propus câteva proiecte importante în special în zona Borșa, Cavnic, în Ocna Șugatag - stațiuni importante în județ, ce necesită investiții de foarte multe milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Este vorba despre pârtiile de schi din Borșa, din Cavnic și dezvoltarea rețelei de apă termală la Ocna Șugatag. Maramureșul are nevoie de bani, pe lângă dezvoltarea infrastructurii rutiere, pentru a le oferi turiștilor condiții propice de a veni în județ, au recunoscut autoritățile județene. 

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM