Reportajul zilei

REPORTAJUL ZILEI: Cum e cu colectarea dărilor

joi , 18 ian 2018, ora 20:56       de Oana Dulf       Reportajul zilei

 Încasări mai mari la bugetul județului în luna decembrie, dar s-au înregistrat și exporturi semnificative la biroul vamal la sfârșitul anului 2017. La nivelul CAS Maramureș au fost încheiate contracte cu toți medicii de familie, iar numărul persoanelor beneficiare de indemnizație de șomaj a fost mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. Acestea sunt doar câteva dintre informațiile transmise prefectului la prima ședință pentru impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al județului.


Șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice, Ioan Popa a declarat că încasările la sfârșitul anului trecut au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. Programul anual a fost realizat în proporție de 103,5%.

 Activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației a fost realizată, în special din comerțul cu state terțe. Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 28 de controale la persoane juridice, peste 1400 controale colete poștale și 12 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Principalele mărfuri importate au fost: cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, încălțăminte, piulițe din oțel, țesături impregnate, părți de mobilier din lemn, piulițe din oțel, brichete și peleți din lemn pentru foc. Acestea au provin din Ucraina, China și Turcia. Mărfurile exportate la nivelul județului provin din Elveția, Federația Rusă, Turcia și Ucraina. Este vorba despre elemente lamelare stratificate, mobilier din lemn și rafturi din lemn.

Au fost identificate 17 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri precum țigarete, băuturi spirtoase și produse de origine animală, cuantumul amenzilor vamale aplicate fiind în valoare de 1500 lei. Punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost tranzitat, în luna decembrie de peste 15.000 mijloace de transport, respectiv peste 88.000 de persoane, a precizat șeful biroului vamal de interior Maramureș, Teodor Lupuți. În anul trecut programul a fost realizat în procent de 106,6%.

La nivelul CAS Maramureș au fost încheiate contractele cu toți medicii de familie. De asemenea, nu au fost înregistrate restanțe la plăți pentru serviciile medicale, a punctat președintele - director general al CAS Maramureș, Carmen Prodan.

Directorul executiv al AJOFM, Oana Mihaela Oșanu, a menționat că numărul șomerilor înregistrați la finalul lunii trecute a fost de 6.500, rata șomajului fiind de 3,31%. Numărul persoanelor beneficiare de indemnizație de șomaj a fost mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. O modificare legislativă se referă la inserția absolvenților, prin acordarea unei prime în valoare de 1.500 lei, față de 500 lei stabilită anterior.

Datele statistice ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului, sunt peste 117.000 de pensionari, din care peste 74.400 pentru limită de vârstă, peste 19.600 pensionari de invaliditate, peste 4.800 pensionari din domeniul agriculturii, 1.624 beneficiari de pensii anticipate și peste 16.700 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. 

Din data de 15 ianuarie se preiau, la sediul instituției, cereri pentru biletele de tratament în stațiuni, a mai subliniat directorul executiv Lucica Pop.      

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine consideraţi că ar trebui să se ocupe de problema haitelor de câini din oraş?
Primăria prin serviciul specializat
Asociaţiile prietenii animalelor
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM