Reportajul zilei

REPORTAJUL ZILEI: A început goana după rechizite școlare. Vezi ce se caută anul acesta

miercuri , 31 aug 2016, ora 18:38       de Dana Berci       Reportajul zilei

 Mai sunt doar două săptămâni până când elevii se vor întoarce la școală, iar părinții au început să le pregătească ghiozdanele. Și în acest an, personaje precum Violeta, Frozen sau Minionii  îi vor însoţi pe cei mici la şcoală. În funcție de desenul imprimat pe caiete sau ghiozdane și prețurile sunt mai mari, dar părinții nu mai țin cont de bani atunci când vine vorba despre bucuria copiilor.


Pentru că vor ca celor mici să nu le lispsească nimic, părinții au început să le cumpere din timp toate cele necesare la școală. Comercianții spun că apropierea noului an școlar se observă la numărul de clienți, care au venit glonț în magazinele de specialitate ca să achiziționeze rechizite.

 „Se pregătesc cu foarte multe rechizite, copiii au niște preferințe, părinții vor altceva, dar au început să se pregătească. Cam de o săptămână a început zarva asta cu rechizitele, dar ne așteptăm ca atunci când începe școala, în 12 septembrie, să fie mai multă lume”, a spus Ionel Vancea, vânzător.

Din ghiozdanul unui copil care merge pentru prima dată la școală nu trebuie să lipsească stiloul, caietele și creionele colorate, iar  părinții găsesc acum tot ce au nevoie pe rafturile magazinelor.

 „În mare parte ce ține de rechizite se găsesc de toate. Cele mai căutate sunt ghiozdanele, penarele, caiete, tot ce le trebuie la începutul anului școlar, iar prețurile sunt accesibile pentru toate buzunarele”, a explicat un comerciant.

Pentru că pretențiile bobocilor sunt mari, planurile părinților nu prea coincid mereu cu cele ale elevilor.

 „Nu coincid dorințele părinților cu ale copiilor, dar se înțeleg ei la un moment dat. Ei caută penare cât mai sofisticate, ghiozdane cu super eroi, cu tot felul de lucruri ce apar și la televizor în momentul de față. Și anul acesta sunt căutate personajele din desene animate pe care copiii  bineînțeles le știu foarte bine, iar prețurile sunt la fel ca pentru oricare”, a spus vânzătorul Ionel Vancea.

Părinții trebuie să bage adânc mâna în buzunar  și atunci când aleg ghiozdanul școlarului. Anul acesta s-a schimbat moda ghiozdanelor, iar părinții se conformează.

 „Anul acesta sunt căutate ghiozdanele troller și cele cu minionii. Prețurile sunt la fel, dar acestea sunt mai vândute din cauza reclamelor. Încă se cumpără și stilourile, dar pixurile au de obicei vânzare foarte bună. În ceea ce privește calitatea, a rămas aceeași, dar am mai scăzut prețurile ca să avem accesabilitate la toți clienții și să fie toată lumea mulțumită”, a explicat Ionel Vancea.

Cu toate că un număr mare de clienți au călcat în această perioadă pragurile magazinelor de specialitate, comercianții se așteaptă la o creștere a vânzărilor și în prima săptămână de școală.  Dotarea micuților  cu rechizitele necesare pentru şcoală presupune un efort financiar destul de mare pentru părinți. Prețul unui ghiozdan pregătit pentru școală pornește de la 200 de lei și poate ajunge până la 500 de lei, în funcție de pretențiile copilului. 

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Ce părere aveţi sentinţa în procesul lui Liviu Dragnea va fi:
achitare
condamnare cu executare
condamnare cu suspendare

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM