Social

REGLEMENTĂRI: Cei care fac taximetrie ilegală vor putea fi sancționați de la prima abatere

joi , 18 mai 2017, ora 19:34       de www.avocatnet.ro       Social

 Cei care transportă persoane contra-cost, fără autorizațiile impuse de legislația taximetriei, ar putea fi sancționați mult mai ușor, potrivit unui proiect de act normativ aflat acum în dezbatere publică. Practic, aceștia ar putea fi amendați de autorități chiar și dacă n-au fost surprinși făcând taximetrie în mod repetat.


Pentru că actuala prevedere din legislația taximetriei stabilește că e nevoie de mai multe abateri pentru ca un transportator de persoane neautorizat să fie sancționat, autoritățile vor să facă pedepsirea acestora mult mai ușoară.

Astfel, prin Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, aflat acum în dezbatere publică, cei care fac taximetrie ilegală vor putea fi sancționați și dacă n-au fost surprinși în mod repetat făcând acest lucru. Pentru asta însă, modificările propuse trebuie să fie adoptate de Guvern și publicate apoi în Monitorul Oficial.

Amenda de la 1.000 la 5.000 de lei va fi aplicabilă, potrivit proiectului, "persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3)" (din Legea taximetriei - n.red.). Schimbarea adusă de proiect este faptul că se va renunța la sintagma "în mod repetat" din articolul propus spre modificare.

Practic, în prezent, cei care fac transport de persoane fără autorizație valabilă pot fi sancționați doar dacă se constată că fac asta de mai multe ori. Așa se face că, de foarte multe ori, după cum subliniază și autoritățile, pentru organele de control este aproape imposibil să demonstreze caracterul repetat al faptei de transport fără autorizație.

Dacă această modificare va intra în vigoare, nu doar că cei care fac taximetrie vor fi mult mai ușor de sancționat, dar vor putea să primească amenda respectivă de fiecare dată când sunt prinși, chiar și în două zile consecutive.

Eliminarea sintagmei "în mod repetat" din textul de lege este una dintre principalele revendicări ale reprezentanților transportatorilor români, în contextul nemulțumirilor legate de funcționarea neautorizată a serviciului Uber. De altfel, recent, avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene a punctat faptul că Uber ar putea fi obligată de autoritățile naționale să obțină autorizațiile necesare pentru serviciile de transport persoane. Ce-ar însemna asta pentru Uber și pentru șoferii care ar trebui să se autorizeze ca transportatori, aflați din acest material.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Credeţi că vor decola avioane de pe Aeroportul Baia Mare în 2017?
Da
Nu
Nu ştiu/Nu mă interesează
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM