Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/22-09-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10
"Baia Mare - dincolo de obiectiv" - un demers jovial marca 2V

Cultura

"Baia Mare - dincolo de obiectiv" - un demers jovial marca 2V

marti , 16 aug 2011, ora 17:32       de Oana Dulf       Cultura

Băimărenii pasionaţi de fotografie au fost invitaţi astăzi la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" pentru a descoperi cum arată municipiul Baia Mare dincolo de obiectiv. Un grup format din aproximativ 30 de voluntari au fotografiat, timp de două săptămâni, tot ceea ce au înţeles ei că este inedit şi că ar putea reprezenta şi caracteriza cu succes municipiul reşedinţă de judeţ.


Vernisajul expoziţiei de fotografie "Baia Mare - dincolo de obiectiv" a avut loc astăzi, în prezenţa unui public tânăr numeros, pasionat de arta fotografică. De la vernisaj nu au lipsit nici specialiştii în domeniul artei, care au caracterizat expoziţia drept un demers tineresc, optimist, plin de viaţă şi culoare. "E important că în spatele unei lentile se află o sensibilitate. Atunci când văd o fotografie şi observ că dincolo de lentilă există o vibraţie, un afect, un sentiment, îmi dau seama că intrăm pe teritoriul artei. Treaba mea aici este să recunosc dacă sunt sau dacă se îndreaptă spre artă aceste viziuni ale dumneavoastră despre oraşul acesta de acuma dar eu mă gândesc şi la oraşul viitorului. Să vă spun ce mă surprinde. În primul rând lumina, faptul că vedeţi oraşul mai optimist decât îl văd eu de exemplu, care mă ocup de patrimoniu, de clădirile vechi, de ce se poate şi nu se poate păstra. Voi vedeţi partea frumoasă, luminoasă, şi e specific tineretului asta", a precizat directorul Direcţiei de Cultură Maramureş, Ioan Marchiş. "Eu sincer nu mă aşteptam să iasă chiar atât de bine. Felicitări încă o dată tuturor şi sper să vă pot prinde într-o mişcare fotografică de nouă generaţie în acest oraş  în care, din păcate, după revoluţie, mişcarea fotografică a cam murit", a spus artistul foto, Felician Săteanu. "Mă bucur în primul rând că m-am luptat cu birocraţia şi cu Consiliul Local ca să le acorde acestor tineri o şansă, de a crede în visul lor de a face poze, în al doilea rând mă bucur ca rotarian că Clubul Rotary Baia Mare 2005 a cofinanţat şi a sprijint această acţiune, şi în al treilea rând mă bucur ca tânăr băimărean, care se încăpătânează să rămână în acest oraş, că există tineri care au dovedit că cu o investiţie financiară minimă şi că pe baza unui sprijin primit din partea comunităţii, pot să realizeze lucruri care să fie de folos nu numai pentru ei dar şi pentru ceilalţi", a susţinut Dan Onoriu, unul dintre partenerii proiectului.


Proiectul "Baia Mare - dincolo de obiectiv" a fost finanţat de către Consiliul Local şi Primăria Baia Mare, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş precum şi de Clubul Rotary Baia Mare 2005.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM



Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/22-09-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10

Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/22-09-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10