Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/24-11-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10
PROGRAM: Cinci reprezentații la Teatrul Municipal, în această săptămână

PROGRAM: Cinci reprezentații la Teatrul Municipal, în această săptămână

marti , 14 noi 2017, ora 10:44       de MaraMedia       Agenda Ta

La Teatrul Municipal Baia Mare începe o nouă săptămână cu spectacole. Sunt programate cinci reprezentații, dedicate atât publicului tânăr și adult, cât și copiilor. 


Miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19:00 va avea loc la Sala Studio one-man-show-ul ”Agamemnon”, regia Bogdan Pălie, în interpretarea actorului Dragoș Călin, un spectacol contemporan despre consumul excesiv al omului modern, care fiind orbit de ideea de a acumula și a avea cât mai mult, uită să trăiască cu adevărat.

Vineri și sâmbătă, 17 și 18 noiembrie, de la orele 19.00, este programat spectacolul ”Ursul”, regia Doru Fârte, la baza căruia stă o răsturnare de situație spectaculoasă. Un moșier misogin, încă tânăr, vine în fața unei moșierițe văduve să-i ceară datoria rămasă de la răposatul ei soț. Din aproape în aproape, dialogând aprig, cei doi se înfierbântă și se provoacă la duel. Protagoniștii piesei, Luka, Popova și Smirnov sunt trei personaje croite din furie, pasiune și stranietate care-și dezvăluie prea omenescul printre lacrimi, sughițuri și vodka eliberatoare.  

Sâmbătă 18 noiembrie, de la ora 11.00, la Teatrul de Păpuși, cei mici pot urmări spectacolul ”Isprăvile lui Păcală”, regia Cornel Mititelu, o poveste veselă, animată şi muzicală interpretată de actorii teatrului, care e plină de pilde şi învăţături spuse cu haz de scriitorul Petre Dulfu. 

Săptămâna se încheie cu spectacolul ”Prah”, regia Cătălin Mardale, programat duminică 19 noiembrie, ora 19.00, la Sala Studio a teatrului. ”Prah” este o comedie amară, care pune în lumină lupta personajelor cu temerile și angoasele lor, reliefând neputința acestora de a le face față. Protagoniștii piesei, după o viață plină de lipsuri, câștigă marele premiu la loterie, numai că perspectiva îmbogățirii peste noapte îi aruncă pe cei doi soți într-un haos comunicațional și existențial. Bucuria fără măsură și pericolele nevăzute, pe care o viață îmbelșugată le poate aduce, le dărâmă orizonturile și le distruge echilibrul.

Prețul unui bilet este 15 lei întreg, 10 lei redus și 5 lei la spectacolele de păpuși.

 

tags: program:, cinci, reprezentații, la, teatrul, municipal, in, aceasta, saptamana

Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/24-11-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10

Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/24-11-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10