Prăvălia cu “doctori” (1)

Prăvălia cu “doctori” (1)

Ca unul care m-am ocupat, cu toată seriozitatea, timp de aproximativ patru decenii cu învăţarea şi predarea disciplinelor aparţinând domeniului Filosofiei, nu pot rămâne indiferent şi nu pot să tac, atunci când văd cu amărăciune că acest domeniu este extrem de rău tratat şi discreditat, tocmai de către unii care au mâncat şi/sau mănâncă o pâine de pe urma lui. Concret, mă refer la ideea nefericită şi ridicolă care a dus la înfiinţarea unei aşa-zise “şcoli doctorale” de Filosofie la Baia Mare. 

            In principiu, o şcoală doctorală adevărată, indiferent de domeniu, se formează natural în anturajul unor mari profesori cu o operă ştiinţifică deosebită, personalităţi de anvergură internaţională ale domeniului în cauză. După acest criteriu, sau mai exact după criteriul posibilităţii de a încadra cu specialişti cu pregătire corespunzătoare o Şcoală doctorală de Filosofie, la noi în România această exigenţă ar putea fi satisfăcută în mod real, după câte ştiu eu, în centrele universitare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi, eventual, Timişoara. Şi cam atât. In mod obiectiv, la Baia Mare nu este de unde (mă refer la cadre didactice care să se poată ridica la performanţa îndrumării doctoratului în Filosofie) şi, după cum ne spune inclusiv înţelepciunea populară, de unde nu este nici Bunul Dumnezeu nu cere.   

            Aşa-zisa „şcoală doctorală” de Filosofie din Baia Mare a fost înfiinţată din iniţiativa şi prin străduinţa notabilă a dlui Petru Dunca. Numai că domnul Petru Dunca însuşi nu este chiar o lumină deosebită a Filosofiei ci, după părerea mea dimpotrivă, este cam prea subţire calificat în domeniu, pentru a justifica o aspiraţie atât de înaltă, aceea de conducător de doctorat.  Nu i se poate contesta domnului Petru Dunca un anumit talent mai curând pragmatic, o anume inteligenţă a ascensiunii socio-profesionale şi a lucrăturii de culise, dintotdeauna dânsul a ştiut la fix când şi pe cine să cointereseze şi să linguşească pentru a-şi atinge scopurile, precum a ştiut şi  momentul când să abandoneze scurt, cu obraz ferm şi cu judecăţi inversate, obiectul adulaţiei. Astfel se face că, spre mirarea amuzată a multora, dânsul a ajuns la titlul de profesor fără să aibă o operă ştiinţifică la nivelul cerut. Cum a reuşit, cu „traista folclorică”? Cu metode mai „postmoderne”?  –  întrebarea rămâne un mister blagian de nepătruns.

            E adevărat, la început dl. Petru Dunca a capacitat şi a adus la Baia Mare, spre a-şi legitima cumva demersul, personalităţi de primă mărime ale domeniului, membri ai Academiei Române, dar este vorba de personalităţi care, ca profesori universitari, sunt demult la pensie, este vorba de oameni care reprezintă un trecut ilustru, dar care la o evaluare instituţională profesionistă nu pot fi luaţi ca reprezentând viitorul unei şcoli doctorale şi care, oricum, nu mai primesc locuri pentru doctoranzi. De altfel chiar domnul Petru Dunca a fost primul care nu a urmat modelul lor. Din lipsă de studenţi, a înscris pe locurile plătite de la buget tot felul de personaje pitoreşti şi drojdieri din boema literară locală, ocazional gazetari şi scriitori, care au trecut cam de multişor de vârsta studiilor şi care au dat dovadă de bun simţ şi nici nu au călcat niciodată prin facultate. Asta la nivelul Licenţă. Tot aşa a procedat şi la Doctorat. A admis la doctorat, pe bune sau pe bani, adică pentru încasarea legală de taxe, aproape numai oameni oameni în vârstă, înstăriţi dar fără o capacitate deosebită de a mai învăţa ceva din Filosofie şi fără legătură cu domeniul, oameni cu licenţe în alte domenii decât în Filosofie, unii culturnici obscuri, alţii foşti/actuali funcţionari publici sau poliţişti la pensie. Din rândul acestora au fost recrutaţi, în calitate de asociaţi, „asistenţii” şi „lectorii”. Este posibil ca aceştia să fie în sine oameni onorabili şi bine intenţionaţi, care se străduiesc, dar nu este suficient pentru a asigura viitorul unei şcoli doctorale. Domnul Petru Dunca nu a adus aici ca titulari, pentru a asigura viitorul şcolii, cadre tinere, cu facultatea absolvită recent şi rezultate bune, cu o singură excepţie, şi-a adus propria fiică pe post de asistentă. E de presupus că dacă familia Dunca ar fi avut mai mulţi copii, normal că ar fi adus mai mulţi – şi atunci obiecţia mea ar fi căzut. De asemenea, dl Petru Dunca şi-a adus aici şi soţia, pe post de conferenţiar. Singurul titular cu competenţă reală în domeniu, domnul conf. univ. dr. Florian Roatiş a fost marginalizat şi însărcinat cu Departamentul de pregătire a personalului didactic.

            Abia după venirea doamnei Daniela Dunca, la facultatea unde decan este întâmplător chiar soţul dumneaei, s-a văzut de fapt cine conduce cu adevărat „şcoala doctorală”. Ca şi mai ilustrul său soţ, doamna Dunca a ajuns conferenţiar într-un mod la fel de misterios, adică tot fără opera ştiinţifică necesară şi suficientă, în schimb nu a omis să-şi treacă la C.V. acţiunile realizate cu copiii din şcolile generale Ieud şi Budeşti înainte de 1989, în cadrul generos al Festivalului „Cântarea României”. După venirea la facultate, dânsa a constituit un veritabil Cabinet nr. 2, o prezenţă ocultă, întunecată chiar, în sensul lipsei de transparenţă cu privire la atribuţiile pe care le are în mod real. Deşi nu este şi nu are cum să fie îndrumător de doctorat, doamna Dunca este cea care ia toate deciziile în speţă în locul soţului, cine trebuie să se înscrie şi cine nu, cine trebuie invitat la o manifestare ştiinţifică şi cine nu, cu cine trebuie să se întâlnească Petrică şi cu cine nu. Ba, mai mult tot dânsa corectează cu mâna dumneaei tezele de doctorat predate în ciornă, corectează şi unde este cazul, dar mai ales corectează şi unde nu este cazul.

            Aşa stând lucrurile, nu e de mirare că Specializarea Filosofie de la Baia Mare nu a putut să fie cotată în categoria A, la recenta evaluare a universităţilor din România şi nu are cum, obiectiv, să-şi menţină statutul de şcoală doctorală. La aceeaşi Universitate (fosta?) de Nord din Baia Mare, dar la altă Facultate, la Facultatea de Ştiinţe, renumitul matematician domnul prof. univ. dr. Vasile Berinde a publicat în ultimii cinci ani el singur un număr de peste douăzeci de articole ştiinţifice cotate ISI, cea mai înaltă cotare internaţională.  In acelaşi timp, Facultatea cu „şcoală doctorală” în Filosofie AF Dunca, cu toate cadrele pe care le are (poate tocmai de aceea), nu a reuşit să dea nici un singur articol ISI.

            E de mirare?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.