Comunitate

PLANURI PENTRU ORAȘ: Ce proiecte au aprobat consilierii locali în ultima ședință

joi , 9 aug 2018, ora 14:53       de Mihaela Șutea       Comunitate

 Nouă proiecte au avut pe ordinea de zi consilierii locali băimăreni în ședința de marți. S-au aprobat, printre altele, proiectele  referitoare la  reabilitarea locuințelor sociale de pe strada Luminișului nr. 13 și 13A, precum și a blocului de pe strada Horea nr. 46A, cu o investiție totală de aproximativ 15 milioane de lei.


În cadrul ședintei au mai fost aprobate  și alte proiecte de interes pentru cetățeni. Unul este cel  prin care se asigură accesul la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului de  către Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare. S-au mai aprobat proiectul referitor la ”Dezvoltarea infrastructurii de educație tehnologică prin modernizarea Colegiului Tehnic Transilvania”,  cel care urmează să  devină cel mai mare centru de dezvoltare profesională din județ, și proiectul referitor la  dezlipirea în două loturi a unui teren cu o  suprafață  aproximativă de  500 mp de pe strada Crișan în vederea construirii unei parcări supraterane, lucru care ar însemna 300 de locuri de parcare în plus în Centrul vechi. De asemenea Teatrului Municipal i s-a majorat bugetul cu 16.500 de lei.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM