Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/23-04-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10
PLANURI: Noul sistem de impozitare va aduce job-uri, va tehnologiza Fiscul, dar lista deducerilor e prea mare

PLANURI: Noul sistem de impozitare va aduce job-uri, va tehnologiza Fiscul, dar lista deducerilor e prea mare

joi , 20 apr 2017, ora 19:32       de Agerpres       Economic

 Proiectul privind impozitarea gospodăriilor va crea locuri de muncă, va obliga Fiscul să se doteze cu tehnologie și va responsabiliza gospodăriile, însă lista de deduceri este prea mare, a declarat joi, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice (ASE).


'Într-o economie și în gestiunea economică, soluțiile bune și viabile sunt grele și nu ușoare ca regulă generală, filosofică. Înțeleg foarte bine toată lista de minusuri. O să mă concentrez să adaug la lista de plusuri. Unul dintre plusuri care mi se pare că va avea un efect foarte bun de contagiune va fi presiunea de update-ul tehnologic al sistemului fiscal. Singura soluție cu care fiscalitatea românească va ajunge la un grad mai ridicat de colectare și va fi mai eficientă este în primul rând dotarea cu tehnologie. Pe lângă consultanții fiscali care trebuie să participe, este nevoie și de tehnologie care va aduce, în cele din urmă, un sistem fiscal mai adaptat economiei românești a anului 2020. Să ne uităm un pic înainte și o să vedem o economie mult mai evoluată, cu oameni cu salarii mai mari, mai conștienți de afacerile financiare și fiscale ale unei gospodării și un asemenea mod nou de abordare fresh, că nu este o taxă sau un impozit nou, cred că este adecvată', a spus Mitroi.

Potrivit acestuia, noul model de impozitare va crea noi locuri de muncă și va responsabiliza gspodăriile în sensul că oamenii vor fi mai atenți cu facturile.

'A venit timpul să rafinăm. Unele lucruri par că mai necesită rafinare și feedback atât din piață cât și de la autoritățile locale. Îmi place că va crea niște job-uri noi, consultanții fiscali, că va responsabiliza gospodăriile, oamenii să fie foarte atenți cu facturile, iar presiunea pe care o vom pune ca și clienți pentru emiterea de facturi va pune presiune și va spăla o foarte bună parte din economie. Vom fi foarte diligenți, exact cum facem la Loteria bonurilor fiscale. Punem deoparte toate bonurile, învățăm să ne optimizăm și să gândim lucrurile la pachet, la nivelul unei gospodării. E corect și firesc așa pentru că și în interiorul unei familii sau al unei gospodării există un agent economic mai profitabil care plătește, evident, și taxe mai mari și alții care aduc alte beneficii de exemplu, o soție sau o mamă, bunică care adaugă multă valoare economică prin muncile nenormate financiar: grija pentru copii, gospodării', a mai arătat profesorul ASE.

El a adăugat că se va face o reechilibrare și o recunoaștere subtilă a efortului pe care oamenii le fac în gospodărie.

'Acest dezechilibru care este, aparent, în interiorul oricărei gospodării, aducătorul de venituri are și sarcina fiscală cea mai mare, este într-un fel rezolvat pentru că el va putea ca o parte din aceste cheltuieli de subvenționare a familiei lui să le deconteze. Pe ansamblu, se face o reechilibrare și o recunoaștere foarte subtilă a efortului pe care îl fac în cadrul gospodăriei și nu vorbesc doar de agricultura de subzistență, pe care o fac, nemonetar, mamele, tații, bunicile. Există foarte multă valoare economică acolo și cine contestă asta n-a căutat cât de greu este de găsit o bonă, de exemplu, și cât de complicat. Suntem într-un fel sau altul fiecare un agent economic, cooperăm în cadrul unor mini-cooperative de genul gospodăriilor, dar cu contribuții și cu fiscalitate diferită', a explicat Adrian Mitroi.

Conform profesorului ASE, dacă ar fi student la finanțe s-ar specializa acum pe meseria de consultant fiscal.

'Îmi place meseria de consultant fiscal. Eu dacă aș fi student la finanțe astăzi, m-aș specializa pe așa ceva. Presiunea pe sistemul IT este una din modalitățile și din imputările primare pe care o face Fiscului. Va fi un refresh pentru societate, un input din care învățăm că nu mai este sub nicio formă la modă să nu îți plătești taxele, că orice venit din orice sursă este cert venit exigibil și taxabil. Vom cere servicii sociale de o calitate mai bună. Pe ansamblu, la nivel de societate nu este rea această modificare', a mai spus Mitroi.

De asemenea, acesta a mai arătat că în proiect sunt multe lucruri incerte.

'Mi se pare prea mare lista de deduceri. Îmi plac deducerile pentru copii, de exemplu, pentru creșterea lor și pentru educație. Există foarte multe semne de întrebare, deci aș mai regla lista de deduceri, aș fi mai atent la sume, calibrarea cu sume fixe', conchide Mitroi.

Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice ar putea fi înlocuită cu un impozit de 10% pe venitul global al gospodăriilor, venitul impozabil urmând să fie stabilit după ce din suma totală câștigată de membrii unei gospodării vor fi scăzute o serie de cheltuieli și acordate anumite deduceri, conform proiectului Codului Economic, aflat în curs de elaborare.

Fiecare gospodărie va beneficia de un punctaj acordat în funcție de numărul membrilor de familie și de un plafon neimpozabil. Venitul anual global impozabil se stabilește după scăderea, din venitul anual, al acestui plafon neimpozabil. Conform formulei de calcul din proiect, stabilirea plafonului neimpozabil aferent gospodăriei se calculează ca produs între punctajul acordat gospodăriei, 1.000 de lei și 12 luni ( Pn = P x 1.000 lei x 12 luni). Punctajul alocat gospodăriei este egal cu numărul membrilor gospodăriei plus un punct (P = număr de puncte +1). Astfel, de exemplu, în cazul unei gospodării cu o singură persoană, plafonul neimpozabil va fi de 24.000 lei/an.

Contribuția de sănătate plătită, prima de asigurare obligatorie pentru casă și mașină sau programele educaționale pentru copii precum before și after school sau grădinițe particulare, dar și abonamente la sala fitness, gimnastică, dans, alte activități sportive, biletele la teatru și film urmează să fie deduse la calculul venitului impozabil.
tags: planuri:, noul, sistem, de, impozitare, va, aduce, job-uri, va, tehnologiza, fiscul, dar, lista, deducerilor, e, prea, mare

Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/23-04-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10

Warning: fopen(/var/www/clients/client0/web2/web/logs/23-04-2017.log): failed to open stream: Permission denied in /var/www/clients/client0/web2/web/core/sys/Log.php on line 10