PERCHEZIŢII: Grupare infracţională specializată în înşeIăciuni prin metoda ACCIDENTUL, destructurată

PERCHEZIŢII: Grupare infracţională specializată în înşeIăciuni prin metoda ACCIDENTUL, destructurată

Poliţiştii din Bistriţa Năsăud au efectuat cinci percheziţii la locuinţe din două  judeţe şi într-un penitenciar, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda accidentul. O persoană a fost reţinută. La data de 2 octombrie, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Bistriţa Năsăud au efectuat cinci percheziții, în patru locuințe din judeţele Vaslui şi Prahova, precum şi într-o cameră din Penitenciarul Iaşi, la persoane bănuite de înşelăciune.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate telefoane mobile şi cartele telefonice.
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, încarcerat în Penitenciarul Iaşi, este bănuit că, în perioada 07-16 septembrie a.c., ar fi indus în eroare patru femei, din judeţele Bistriţa-Năsăud, Vaslui şi Suceava, prezentându-se ca fiind medic.
Acesta le-ar fi comunicat persoanelor vătămate faptul că un membru al familiei ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, întrucât ar fi fost implicat într-un accident de circulaţie, sens în care le-ar fi solicitat acestora sume de bani şi bijuterii.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că tânărul, de 25 de ani, ar fi coordonat telefonic cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 ani şi 28 de ani, din judeţul Vaslui, aflaţi în stare de arest în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa Năsăud din data de 17 septembrie a.c., care ar fi intrat în contact cu persoanele vătămate, ridicând de la acestea sumele de bani solicitate.
Faţă de tânărul, de 25 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă, alte patru persoane fiind cercetate în stare de libertate.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul reprezentanţilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, la percheziţia din Iaşi participând şi lucrători ai Penitenciarului.  Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.