PENTRU OPERATIVITATE: Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră

PENTRU OPERATIVITATE: Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră

 Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației continuă să aplice măsurile dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora. Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. 
În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a constatat o scădere a traficului pe sensul de intrare în România, dar a crescut numărul persoanelor care au ieșit din țară. Din punct de vedere statistic, in ultimele 24 de ore prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea au intrat în România 3.800 de persoane, care au călătorit cu 1730 mijloace de transport, iar numărul cetățenilor care au ieșit din țară a fost 27.100.
La frontiera internă, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. 
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi la frontiera cu Ungaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, autoritățile le recomandă participanţilor la trafic utilizarea Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni de pe raza judetului Satu Mare si a Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai din județul Bihor, aflate la frontiera cu Ungaria. Astfel, la frontiera româno-ungară, pe raza judeţului Satu Mare sunt operaţionale 2 puncte de trecere cu specific rutier (PTF Petea – Csengersima şi PTF Urziceni – Vallaj) şi, în total, sunt disponibile, atât pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 9-10 de benzi de control pe sens. Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic online,  ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă  media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.