Cultura

PE PODIUM: Călineștenii Țării Maramureșului, locul I la Festivalul „Câte flori pe Iza-n sus” din Dragomirești

luni , 24 apr 2017, ora 16:49       de Ionița Ilieș       Cultura

 La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat cea de-a 20-a ediție a festivalului Nicoară Timiș „Câte flori pe Iza-n sus”, eveniment ce are loc an de an în Dragomirești. De data aceasta, organizatorii au optat pentru un festival-concurs, cu participarea ansamblurilor care țin la tradiție, autenticitate și costum popular. Membrii ansamblului „Călineștenii Țării Maramureșului” au fost cei care au câștigat premiul I în acest an.


Concursul s-a dat între 6 ansambluri și grupuri folclorice care au reușit să se încadreze în cerințele acestui festival. Fiecare a prezentat secvențe dintr-un ritual, urmărindu-se, de către juriul de specialitate alcătuit din 5 membri, gradul de autenticitate și modul în care concurenții au demonstrat că au cules și cunosc foarte bine repertoriul zonei pe care au reprezentat-o. 

„Au participat în acest an 6 ansambluri folclorice. Au fost mai puține ansambluri tocmai pentru că domnul primar, Vasile Țiplea, a ținut să transforme acest eveniment dintr-un simplu spectacol în aer liber într-un festival-concurs, punând foarte multe condiții de calitate, astfel participând doar acele ansambluri care au răspuns cerințelor. Au existat trei criterii dominante, costumul și modul de respctare a autenticului la nivelul costumului popular din Maramureș, interpretarea, referindu-ne aici și la modul în care s-a pus în scenă dansul, precum și interferența dintre dans și cântec, și bineînțeles repertoriul”, a explicat unul dintre membri juriului, conf.univ. Delia Suiogan.

Astfel, câștigătorii ediției din acest an au fost Călineștenii Țării Maramureșului, care prin prestația lor au convins juriul că sunt demni de premiul I. De la intrarea pe scenă și până la detaliile obiceiului prezentat, tinerii l-au impresionat pe fiecare membru al juriului în parte, obținând cel mai mare punctaj.

„În primul rând s-a remarcat modul în care aceștia au intrat pe scenă. Costumul, aproape impecabil, cu respectarea tuturor condițiilor impuse de un astfel de festival-concurs, dar și faptul că au prezentat secvențe din Jocul la șură și au reconstituit vechi dansuri care se jucau la astfel de momente. Copiii au fost extraordinari, comenzile din timpul jocului au fost pe tiparul tradițional și iată că au reușit să ia locul I”, a arătat DElia Suiogan.

Pentru că toate cele 6 ansambluri au fost foarte bune, toate au fost recompensate cu premii. Pe lângă premiul I au mai fost acordate două premii II ansamblurilor „Flori de leurdă” din Leordina și „Nicoară Timiș” din Dragomirești, premiul III a revenit ansamblului „Teleguța” din Petrova și s-au mai acordat două mențiuni, ansamblului „Săliștenii” din Săliștea de Sus și grupului „Coconii Izei” din Strâmtura.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM