Social

OFICIAL: O nouă zi liberă. MINIVACANŢĂ de cinci zile între 1 şi 5 iunie, după ce Guvernul a declarat liberă ziua de 2 iunie / Bugetarii vor recupera ziua de 2 iunie pe 10 iunie

vineri , 19 mai 2017, ora 09:48       de Mediafax       Social

 Bugetarii vor avea o minivacanţă de cinci zile între 1 şi 5 iunie, Guvernul a aprobat o Hotărâre potrivit căreia şi ziua de 2 iunie va fi liberă.


Executivul a luat decizia de a da liber bugetarilor pe 2 iunie pentru a se face o ”punte” între mai multe zile libere nelucrătoare declarate prin lege.

Astfel, ziua de 1 iunie este declarată sărbatoare legală. Urmează 2 iunie, iar 3 şi 4 iunie sunt sâmbătă şi duminică. Ziua de 5 iunie, luni, este tot o sărbătoare legală nelucrătoare - cea de-a doua zi de Rusalii.

Parlamentul a decis în octombrie 2016 ca 1 Iunie, Ziua Copilului, să fie zi liberă nelucrătoare, cu scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre copiii şi părinţii din România şi de a-i determina pe părinţi să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.

Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care doar trei pică în weekend.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Guvernul a decis, joi, prin Hotărâre, ca ziua de 2 iunie să fie zi liberă, urmând ca aceasta să fie recuperată pe data de 10 iunie sau fracţionat până pe 16 iunie.

Potrivit Hotărârii, pentru salariaţii din sectorul public ziua de 2 iunie se stabileşte ca zi liberă.

”Pentru ziua stabilită ca zi liberă, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 10 iunie 2017 sau se vor prelungi corespunzător timpul de lucru până pe data de 16 iunie 2017, potrivit planificărilor stabilite”, se specifică în Hotărârea Executivului.

Potrivit documentului, nu se acordă zi liberă în 2 iunie pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. De asemenea, nu se acordă zi liberă magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 2 iunie şi nici participanţilor în aceste procese.

Executivul a luat decizia de a da liber bugetarilor pe 2 iunie pentru a se face “punte” între 1 iunie, declarată nelucrătoare, şi zilele de sâmbătă, duminică şi luni, a doua zi de Rusalii, sărbătoare legală.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Credeţi că vor decola avioane de pe Aeroportul Baia Mare în 2017?
Da
Nu
Nu ştiu/Nu mă interesează
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM