Social

MULȚI VIZITATORI: An fructuos pentru muzeul de mineralogie

vineri , 12 ian 2018, ora 16:40       de Oana Dulf       Social

 Expoziții temporare organizate în străinătate, în țară și pe plan local, dezvoltarea patrimoniului muzeal prin donații, organizarea și participarea la simpozioane, înregistrarea unui nou record lunar de vizitatori, derularea în premieră a unor proiecte culturale, dar și organizarea unei școli de vară și a unui simpozion național. Sunt principalele activități care fac din2017 un an fructuos pentru Muzeul de Mineralogie din Baia Mare. 2017 a fost anul în care instituția de cultură a împlinit 25 de ani. 


Premierele anului 2017 la Muzeul de Mineralogie au fost reprezentate de câștigarea primului proiect la Administrația Fondului Cultural Național și organizarea în colaborare cu partenerii muzeului a unei școli de vară și transformarea simpozionului „Patrimoniul Natural” în simpozion național.Proiectul „Percepții senzoriale inedite – fascinația cristalelor” a fost depus la cea de-a doua sesiune de finanțare anuală susținută de AFCN. Câștigarea fondului nerambursabil a reprezentat pentru muzeu posibilitatea de a realiza o expoziție mai aparte, dedicată și persoanelor cu deficiențe de vedere. Un alt proiect important realizat în premieră de muzeu în anul 2017 l-a reprezentat Școala de vară „Geodiversitate în Maramureș”.  Cea de-a treia premieră a anului a fost reprezentată de evoluția pe care a înregistrat-o simpozionul „Patrimoniul natural”. Demarat în anul 2015, la cea de-a treia ediție, conducerea muzeului a  reușit să îl aducă la rangul de simpozion național. În ceea ce privește expozițiile temporare, acestea au fost nouă la număr. Prezența la nivel internațional a fost realizată cu expoziția „Splendori minerale din Maramureș, România”, și a fost deschisă publicului până în februarie 2017.La sediul muzeului au fost organizate șapte expoziții temporare, dintre care trei au expus piese proprii și patru au fost găzduite. 

Numărul total de vizitatori înregistrat în anul 2017 a fost de 27.882. Această cifră se situează pe locul doi după cea din anul 2016, când s-a depășit recordul absolut prin înregistrarea unui număr de 32.810 vizitatori. Totuși, anul 2017 a adus depășirea unui record în ceea ce privește numărul de vizitatori, mai exact în luna mai, când a fost depășit recordul lunar înregistrat până în acel moment, înregistrându-se 6.706 vizitatori. 

Gândurile conducerii Muzeului de Mineralogie se îndreaptă spre anul Centenarului României. Pentru a aniversa cum se cuvine acest eveniment național, Muzeul de Mineralogie a conceput și propus spre finanțare un proiect intitulat „Minerale românești”, în colaborare cu Academia Română, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Unversitatea „Al. Ioan Cuza” Iași, Muzeul Național de Geologie din București, Muzeul Aurului de la Brad și Romfilatelia. Proiectul își propune promovarea și valorificarea celor 40 de minerale descrise pentru prima dată în lume în formațiunile geologice ale României, prin organizarea a trei activități: o expoziție temporară itinerantă intitulată „Minerale și asociații minerale românești”, publicarea unei cărți în română și engleză cu tema „Priorități mineralogice românești” și editarea unei emisiuni filatelice.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine consideraţi că ar trebui să se ocupe de problema haitelor de câini din oraş?
Primăria prin serviciul specializat
Asociaţiile prietenii animalelor
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM