Vremea

METEO: Vremea se va încălzi în zilele următoare

luni , 15 ian 2018, ora 12:24       de www.digi24.ro       Vremea

 Ninsorile vor fi puţine luni, iar pe parcursul săptămânii vremea se va ma încălzi puțin. În schimb, vântul revine în majoritatea regiunilor.


Frigul accentuat va persista şi luni, astfel că temperaturile vor urca până la 2 grade Celsius numai în regiunile vestice. Vântul va fi activ, iar fulgii de zăpadă vor mai apărea din când în când prin sudul şi sud-vestul ţării. După lăsarea nopţii va reveni gerul puternic în centru, nord, nord-est şi în dealurile sudice.

Până în prag de weekend, vremea se va încălzi considerabil, dar se vor înmulţi precipitaţiile şi vântul va deveni tot mai intens. Marţi, acesta va prinde putere în regiunile vestice şi la munte. Ninsorile se vor transforma treptat în lapoviţă şi în ploi şi vor fi mai consistente tot în vest. Miercuri astfel de fenomene vor apărea în mare parte a ţării, iar poleiul va crea probleme în special în centru, nord şi est şi mai puţin în sud. Joi, va mai ninge slab prin Moldova şi la munte, iar în sud-est va fi lapoviţă sau va ploua. În schimb, vântul va fi intens în toate regiunile şi va atinge chiar şi 90 km/h în zonele înalte.

În Bucureşti, norii vor mai strânge rândurile din când în când şi poate fulgui. Vântul îşi va mai face simţită prezenţa şi va amplifica senzaţia de frig. Termometrele vor indica valori de la minus 7 grade Celsius luni în zori, până la minus 2 grade Celsius după-amiază, iar presiunea aerului va scădea rapid.

Vremea va începe să se încălzească şi în Bucureti de marţi, astfel că la mijlocul săptămânii vor fi până la 6 grade Celsius. Totuşi, soarele va deveni scump la vedere. Fulgii de zăpadă se vor transforma treptat în lapoviţă sau în stropi de ploaie în perioada următoare, iar în orele dimineţii vor fi condiţii de polei. De miercuri seara, se va intensifica vântul. Acesta va avea rafale de 50 .. 55 km/h şi în cursul zilei de joi.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?
PSD+ALDE
PNL
USR
UDMR
Altul

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM