Vremea

METEO: Vreme neobișnuit de caldă în țară. Cum vom avea de suferit cu toții la vară

duminica , 7 ian 2018, ora 22:38       de www.digi24.ro       Vremea

 În timp ce Occidentul se luptă cu o iarnă extremă, noi ne bucurăm de soare şi o vreme neobişnuit de caldă pentru această perioadă. Dacă orăşenii se bucură că nu trebuie să-şi dezgropate maşinile din zăpadă, cei care trăiesc la ţară se tem că atunci când va veni, iarna le va distruge recoltele încolţite prematur.


„Anul trecut de Bobotează, temperaturile maxime pe zi au fost sub 0 grade celsius in aproape toată ţara. La Iaşi au fost minus 10 grade, la Timişoara minus 8, Oradea -11. Anul acesta , în aceleasi localitati, temperaturi sunt mult mai mari. La Iaşi sunt 9 grade, de această dată cu plus, la Timişoara 13, la Oradea 12”, relatează Teodora Iacob, reporter Digi24.

„S-a mai întâmplat şi în alţi ani, e adevărat, mai rar, cam doi ani să zicem în medie din 10 sunt aşa mai calzi, chiar în perioada asta. Ar fi 2014, destul de aproape, a mai fost și în 2001, recordul chiar pe 7 ianuarie, cu cea mai ridicată temperatură din luna ianuarie din ţară, 22 de grade”, afirmă Dinu Mărăşoiu, meteorolog.

Dacă oamenii se bucură că gerul năprasnic se lasă, încă, aşteptat, biologii avertizează că la vară cu toţii vom avea de suferit.

„Există plante care intră în vegetaţie stimulate de aceste temperaturi , există pomi fructiferi care vor înflori si daca apoi urmează înghețul, florile acestora vor igheta si va fi afectată productia de fructe si seminte”, afirmă Petronela Comănescu, biolog.

De 30 de ani, de când face agricultură, acest fermier nu s-a temut niciodată că-şi va vedea munca zădărnicită de vreme. Anul acesta, însă, e îngrijorat.

„Pericolul mare este dacă va fi un timp cald, călduros prelungit de peste două săptămâni, o săptămână două posibil să dea tija florală. Or, în momentul în care dă tija florală intră în creștere accelerată și atunci sensibilitatea ei crește foarte mult și s-ar putea la temeraturi de -10, -15 să pierdem toată cultura”, spune Iosev Pantea, fermier.

Meteorologii spun că de săptămâna viitoare, valorile termice vor mai scădea, însă tot nu ne vom apropia de valorile normale pentru această perioadă a anului.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Aveţi încredere în noul Guvern propus de PSD?
Da
Nu
Nu ştiu, treaba lor
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM