Vremea

METEO: Cum va fi vremea în mini-vacanța de 4 zile de Paște

duminica , 25 mar 2018, ora 09:39       de www.realitatea.net       Vremea

 Vremea se va menține frumoasă, cu temperaturi cuprinse între 10-13 grade, în perioada Floriilor și a Paștelui catolic, care cade în acest an pe data de 1 aprilie. Se va menține un strat de zăpadă, mai ales în regiunile de deal-munte.


Legat de Paștele ortodox, meteorologii se așteaptă la o vreme schimbătoare. "Este prea devreme să știm exact cum va fi vremea cu exactitate. Dar în mod clar mu vor fi 4 zile la fel în mini-vacanța de Paște, ne așteptăm la o vreme schimbătoare", a declarat directorul ANM la Realitatea TV. 

Pentru a doua jumătate a lunii martie, s-au confirmat deja previziunile care spuneau că începutul primăverii va fi caracterizat de vreme rece și multe precipitații.

În Banat, până în data de 23 martie, temperatura aerului va continua sa scadă, vremea se va menţine deosebit de rece, astfel încât mediile valorilor diurne vor fi de la un grad la 3 grade, iar ale celor nocturne vor coborî spre -5 grade. În intervalul 23-27 martie, vremea se va încălzi, iar valorile termice se vor situa în jurul normelor. Se vor înregistra medii ale maximelor de 10 – 13 grade şi ale minimelor cuprinse între un grad şi 3 grade, iar până la sfârşitul intervalului variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel că aceste valori medii se vor menţine. În intervalul 19-23 martie, temporar vor fi mai ales ninsori, în general moderate cantitativ. Probabilitatea de precipitaţii predominant sub formă de ploaie va fi în creştere după data de 26 martie.

 

În Crişana, până în data de 23 martie, vremea se va menţine mai rece decât în mod normal pentru această dată, cu o medie a valorilor maxime de temperatură de la 1 la 3 grade şi a minimelor, în scădere de la -1 grad la -6 grade. În perioada 23-26 martie, vremea se va încălzi, iar până la sfârşitul intervalului nu vor mai fi variaţii semnificative. Astfel, valorile termice vor ajunge să se situeze în jurul normelor specifice perioadei, media maximelor fiind de 9 – 12 grade, iar a minimelor între zero şi două grade Celsius. În intervalul 19-23 martie, temporar vor fi mai ales ninsori, în general slabe cantitativ. Probabilitatea de precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, va fi în creştere după data de 26 martie.

 

În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere până spre sfârşitul primei săptămâni şi vor caracteriza o vreme deosebit de rece, geroasă în depresiuni în dimineţile zilelor de 23, 24 şi 25 martie, când temperatura va coborî sub -10 grade. În acest interval, media maximelor va oscila între zero şi două grade, iar cea a minimelor va scădea de la -3 grade la -9 grade. La sfârşitul primei săptămâni vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori în jurul normelor, iar în cea de-a doua, variaţiile termice nu vor fi importante. Astfel, media valorilor diurne va fi de 8 – 10 grade, iar a celor nocturne între -4 şi zero grade. Până în data de 23 martie, temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Probabilitatea de precipitaţii predominant sub formă de ploaie va fi în creştere din nou după data de 27 martie.


 

În Maramureş în perioada 23-26 martie, vremea se va încălzi, iar valorile termice vor ajunge să se situeze în jurul celor normale pentru această perioadă. Se vor înregistra medii ale maximelor în jurul a 10 grade, iar minimele vor ajunge sa fie, în medie, între -1 şi zero grade. În a doua săptămână, variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel că aceste valori medii se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Între 19 şi 23 martie, temporar vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Probabilitatea de precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie, va fi în creştere după data de 27 martie.

 

În Moldova, din 21 martie temperaturile vor creşte uşor şi treptat, dar până la începutul celei de-a doua săptămâni, vor rămâne tot sub mediile climatologice specifice perioadei, cu precădere în intervalul 21-23 martie, când media maximelor se va situa în jurul a zero grade. În cea de-a doua săptămână de prognoză nu vor mai fi variaţii termice semnificative, maximele zilnice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar media lor va fi între 8 şi 11 grade. Media temperaturilor minime nu va depăşi pragul de îngheţ în nicio zi, iar cel mai frig va fi în dimineţile de 23 şi de 24 martie, când în cea mai mare parte a regiunii vremea va fi geroasă, cu temperaturi de sub -10 grade. Vor fi precipitaţii pe arii mai extinse, predominant sub formă de ninsoare între 19 şi 22 martie şi, mai ales sub formă de ploaie, după data de 26 martie. În restul intervalului doar izolat vor fi posibile precipitaţii slabe.

 

În Dobrogea, în prima săptămână de prognoză, vremea se va menţine mai rece decât în mod normal la această dată, cu o medie a valorilor maxime de temperatură cuprinsă, în general, între un grad şi 5 grade, respectiv a minimelor între -4 şi zero grade. În cea de-a doua săptămână se va încălzi în primele zile, apoi nu vor mai fi variaţii semnificative, iar vremea va fi caracterizată de valori termice specifice perioadei, media maximelor fiind în jurul a 11 grade, iar cea a minimelor de 3 – 4 grade. În intervalul 19 – 23 martie vor fi precipitaţii mixte, în general moderate cantitativ, iar după data de 26 martie va fi în creştere probabilitatea de ploaie.

Citește continuarea aici.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM