Comunitate

MEN: 112.809 absolvenți ai clasei a VIII-a au fost repartizați în învățământul liceal de stat

luni , 9 iul 2018, ora 19:01       de MaraMedia       Comunitate

Ministerul Educației Naționale a publicat astăzi, 9 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat a absolvenților de clasa a VIII-a. Astfel, dintre cei 114.115 elevi care au completat fișe de înscriere, au fost repartizați 112.809 elevi (98,85%), în funcție de una dintre opțiunile exprimate. Numărul total de opțiuni selectate de către candidați a fost de 1.660.253, ceea ce conduce la o medie de 14 opțiuni/elev.


Primele 5 specializări la nivel național în funcție de ultima medie de admitere:

1. Colegiul Național 'Sfântul Sava' din București: Matematică-informatică — ultima medie de admitere — 9,91

2. Colegiul Național 'Mircea Cel Bătrân' din Constanța: Matematică-informatică — ultima medie de admitere — 9,85

3. Colegiul National 'Fratii Buzești' Craiova: Științele naturii — ultima medie de admitere — 9,85

4. Colegiul Național 'Sfântul Sava' din București: Științele naturii — ultima medie de admitere — 9,84

5. Colegiul Național 'B. P. Hașdeu' din Buzău: Matematică-informatică — ultima medie de admitere — 9,78.

 


Primele 5 licee la nivel național, ordonate după cele mai mari medii de admitere, sunt următoarele:

1. Colegiul Național 'Sfântul Sava' din București: 9,61 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere

2. Colegiul Național de Informatică 'Tudor Vianu' din București: 9,57 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere

3. Colegiul Național 'Gheorghe Lazăr' din București: 9,5o — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere

4. Colegiul Național 'Emil Racoviță' din Cluj-Napoca: 9,45 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere

5. Colegiul Național 'Mihai Viteazul' din București: 9,45 — ultima medie de admitere, 10 — prima medie de admitere

1.306 elevi nu au putut fi repartizați, deoarece nu au completat suficiente opțiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învățământ liceal. Aceștia vor intra fie în etapa de soluționare a cazurilor speciale (16-18 iulie), fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 7 septembrie, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 10 — 13 iulie candidații vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În perioada 16-18 iulie, comisia județeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar și situațiile candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și ale candidaților care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.


 

În etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admiși în învățământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 12.014 elevi la specializări vocaționale (dintre care 600 de elevi în învățământul militar), 1.933 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaților de etnie romă și 863 de elevi în învățământul special. Alți 17.756 de elevi s-au înscris pentru învățământul profesional.

Biroul de comunicare MEN

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine consideraţi că ar trebui să se ocupe de problema haitelor de câini din oraş?
Primăria prin serviciul specializat
Asociaţiile prietenii animalelor
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM