MARAMUREŞ: Indemnizaţii mărite pentru deportaţi, refugiaţi şi cei care au făcut parte din detaşamente de muncă forţată

MARAMUREŞ:  Indemnizaţii mărite pentru deportaţi, refugiaţi şi cei care au făcut parte din detaşamente de muncă forţată

Deportaţii, refugiaţii şi cei care au făcut parte din detaşamentele de muncă forţată vor primi indemnizaţii majorate cu 100%, iar în unele cazuri chiar mai mult. Această creştere se va aplica de la 1 ianuarie 2015.
Indemnizaţia va creşte de la 100 la 200 de lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă pentru persoanele care au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate.
„Potrivit legii numărul 143/2014 se majorează indemnizaţiile primite de către beneficiarii legii numărul 189/2000. Astfel de la 100 de lei pentru fiecare an de deportare ori detenţie această indemnizaţie va creşte la 250 de lei în cazul persoanelor care au fost deportate în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate sau cele care au fost private de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare”, a declarat Florin Cuc, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Maramureş.
Pentru toate aceste categorii de persoane indemnizaţia până în momentul de faţă a fost de 100 de lei.
 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.