IPJ MM: Săptămâna prevenirii criminalităţii

IPJ MM: Săptămâna prevenirii criminalităţii

În condiţiile societăţii actuale, demersul preventiv devine o soluţie viabilă în abordarea problematicii infracţionale. Pe tot parcursul săptămânii viitoare poliţiştii maramureşeni vor desfăşura activităţi în cadrul campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.
Campania, care ţine până în 06 octombrie, este derulată la nivel naţional de Poliţia Română şi implementată la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Obiectivul acestui eveniment îl reprezintă sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie dar şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.
Manifestarea are un caracter unitar, domeniile de referinţă fiind selectate în baza priorităţilor Poliţiei pentru anul 2017. Astfel în fiecare zi a săptămânii se va aborda o temă educativ-preventivă, după cum urmează:

Luni, 02 octombrie – Prevenirea delincvenţei juvenile
Marţi, 03 octombrie – Prevenirea victimizării minorilor
Miercuri, 04 octombrie – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului
Joi, 05 octombrie – Prevenirea violenţei în mediul familial
Vineri, 06 octombrie – Siguranţa rutieră.

În intervalul menţionat, poliţiştii de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor desfăşura activităţi de prevenire în tot judeţul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale şi vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.