Comunitate

INIȚIATIVĂ: Campanie de prevenire a furturilor de buzunare ”Ai grijă la buzunar”

miercuri , 13 iun 2018, ora 16:16       de MaraMedia       Comunitate

Azi, 13 iunie, în contextul începerii Campionatului Mondial de Fotbal 2018, se lansează la nivel european Campania de prevenire a furturilor de buzunare Ai grijă la buzunar – „Protect your pocket!”. Iniţiativa aparţine Reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii (EUCPN) din cadrul Comisiei Europene.


Poliţiile din 25 de state europene, printre care şi România, vor disemina către publicul larg mesajele preventive ale Campaniei, care prin cele trei spoturi video realizate, îşi propune să informeze şi să atenţioneze populaţia cu privire la vulnerabilităţile în faţa furturilor din buzunare, în special la evenimente de masă gen competiţii sportive, concerte, festivaluri etc.

Fiecare spot video ilustrează, cu puţin umor, un personaj care nu acordă atenţie obiectelor din buzunar, în timp ce e în mulţime: fie urmărind un meci de fotbal pe ecranele montate în spaţii publice, fie în mijloacele de transport în comun, fie în timp ce se bucură de un concert. Toate aceste evenimente reprezintă „raiul” infractorilor, în special al hoţilor din buzunare, care profită de orice moment de neatenţie pentru a acţiona.

Furtul din buzunare este una din cele mai vechi şi cele mai răspândite infracţiuni. Cu toate acestea consecinţele pentru victime sunt destul de însemnate. Pe lângă paguba materială creată mai există şi sentimentul de insecuritate care foarte greu se va estompa.

AI GRIJĂ LA BUZUNAR, ORIUNDE TE-AI AFLA!

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Ce părere aveţi sentinţa în procesul lui Liviu Dragnea va fi:
achitare
condamnare cu executare
condamnare cu suspendare

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM