ȘI-AU LUAT O GRIJĂ DE PE CAP: S-a rezolvat problema deficitului de personal la ITPF Sighetu Marmației

miercuri , 10 oct 2018, ora 14:20       de Dana Berci       Stiri

 Problema deficitului de personal de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a fost rezolvată prin angajarile care s-au făcut în ultima perioadă. Și absolvenții care au făcut doar un an școlarizare, deoarece a fost redusă perioada de pregătire, sunt bine pregătiți, spun reprezentanții ITPF Sighet.


După ce ies de pe băncile școlii, tinerii care sunt absolvenți ai școlii de agenți, sunt îndrumați o perioadă de polițiștii de frontieră cu experiență.

”În principiu ștatul de organizare este peste 90% asigurat, au venit foarte mulți colegi noi din promoția de la Școala de agenți, urmează să vină și în perioada următoare destul de mulți. Consider că din punctul acesta de vedere ne descurcăm și putem să facem față. Eu și toți colegii mei cândva am plecat de pe băncile școlii, contează foarte mult cât de mult îți place meseria asta, cât ești de serios și sunt sigur că toți s-au dus la Școala de agenți pentru că și-au dorit meseria aceasta, iar noi la nivelul inspectoratului avem, după atâta experiență, metode încât să îi învățăm, să îi ajutăm, există perioada de tutelă în care sunt dați în tutela unor lucrători cu multă experiență, așa că nu cred că va fi o problemă”, a precizat Florin Coman, împuternicit șef ITPF Sighetu Marmației.

tags: Și-au, luat, o, grija, de, pe, cap:, s-a, rezolvat, problema, deficitului, de, personal, la, itpf, sighetu, marmației