Turism

GABRIEL ZETEA: ”Există o creștere vizibilă a sectorului de turism în Maramureș”

vineri , 14 sep 2018, ora 10:57       de MaraMedia       Turism

Datele statistice furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) pe primul semestru al anului 2018 indică o creștere vizibilă a numărului de turiști care au ales Maramureșul ca destinație de vacanță, raportat la perioada de timp similară din 2017. Cifrele oficiale arată că, procentual s-a înregistrat o creștere medie cu 20% a numărului de turiști și a nopților de cazare.


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că aceste cifre sunt o reflecție directă a acțiunilor concertate întreprinse de instituția Consiliului Județean pentru promovarea turismului în țară și străinătate, pe de o parte, și de Ministerul Turismului, prin măsurile guvernamentale luate în acest an, pe de altă parte. 


”Consiliul Județean Maramureș a participat, în ultimii doi ani de zile, alături de Ministerul Turismului, la evenimente și târguri internaționale. Aceste acțiuni s-au reflectat și în faptul că Maramureșul are două premii EDEN obținute în anul 2017, Țara Chioarului și Sighetu Marmației fiind declarate Destinații de Excelență. Cele două reprezentante ale Maramureșului s-au clasat pe locurile doi și trei, după municipiul Suceava. Maramureșul a fost reprezentat cu cinste în mai multe țări ale lumii, iar colaboarea extraordinară pe care o avem cu Ministerul Turismului și, implicit, cu secretarul de stat, Bogdan Tomoiagă s-a reflectat, în 2018, în numărul turiștilor care au ales să ne treacă pragul. Nu putem să nu amintim și evenimentele culturale foarte bine organizate care au avut loc în ultima perioadă, al căror impact s-a văzut acum. Maramureșul este țara celor patru țări și cei care ne vizitează ajung la concluzia noastră, că avem cel mai frumos județ al României, cu oameni ospitalieri și iubitori de tradiție”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.


În ceea ce privește Ministerul Turismului, una dintre măsurile luate, cu impact pentru creșterea sectorului turistic național și, implicit, pentru Maramureș, este cea prin care s-au acordat vouchere de vacanță angajaților din sistemul bugetar. Gheorghe Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului a arătat că beneficiarii  voucherelor de vacanță din acest an sunt turiștii care au fost câștigați de către industria de profil.


Am încurajat românii să fie turiști în țara lor, să-și cheltuie banii alocați vacanțelor, în România, să-și descopere țara și să devină promotori ai locurilor pe care le vizitează. Știu sigur că o parte semnificativă dintre beneficiarii voucherelor de vacanță a ajuns și pe meleagurile mele natale”. 


Gheorghe Bogdan Tomoiagă: A crescut cu 19% numărul de solicitări de autorizare a structurilor de cazare în Maramureș


O altă consecință a programului privind voucherele de vacanță este, potrivit demnitarului din Ministerul Turismului, creșterea interesului pentru dezvoltarea investițiilor în domeniu. Gheorghe Bogdan Tomoiagă susține că la nivelul Ministerului Turismului acest lucru se vede foarte clar prin numărul de solicitări de autorizare a structurilor de cazare venite dinspre Maramureș, în creștere procentuală în primele șase luni ale lui 2018, de 191%, față de primul semestru al anului 2017.

Noi ne bucurăm de rezultat, deoarce câștigă toată lumea: turiștii că au o ofertă bogată, investitorii că au clienți, statul pentru că se încasează venituri la bugetul public”, afirmă Gheorghe Bogdan Tomoiagă, care dă asigurări că programul guvernamental de alocare a voucherelor de vacanță va continua și în viitor. Aceasta, precum și promovarea destinațiilor turistice din România în afara granițelor au determinat o creștere semnificativă a cererii de vacanțe pentru Maramureș. 

Conform secretarului de stat, Ministerul Turismului este direct interesat să susțină și să contribuie prin pârghii guvernamentale la dezvoltarea turismului în zonele cu real potențial, cum e Maramureșul, astfel încât să stimuleze implicarea antreprenorilor în crearea sau creșterea afacerilor în acest sector.

Voucherele de vacanță este obligatoriu să fie folosite pe teritoriul României. Trebuie să avem și unde, mai ales că ne dorim să atragem și turiști străini pe lângă cei autohtoni. Ministerul Turismului face lucruri importante pentru a încuraja investorii să îndrăznească să-și dezvolte afaceri în domeniul turismului. Suntem pe ultima sută de metri cu demersurile pentru acordarea atestatului de stațiuni turistice pentru două localități din Maramureș, Bârsana și Botiza. Proiectul de Hotărâre de Guvern este lansat deja în dezbatere publică. Acest statut nu este unul formal: administrațiile publice au acces prioritar la finanțări guvernamentale sau fonduri europene prin acordarea unui punctaj suplimentar localităților-stațiuni și pot dezvolta proiecte de infrastructură sau servicii publice care să crească calitatea vieții localnicilor, în primul rând și al confortului turiștilor, promovare națională și internațională, posibilitatea de a aplica pentru fonduri nerambursabile europene atât pentru public cât și pentru privați”, a declarat Gheorghe Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM