FUNERARII MONARHICE: Cât a costat înmormântarea Reginei Ana

FUNERARII MONARHICE: Cât a costat înmormântarea Reginei Ana

 La înmomântarea Reginei Ana, statul român a asigurat ordinea publică, inclusiv prezența gărzilor de onoare ale Jandarmeriei, în schimb Casa Regală a suportat cheltuielile cu invitații din străinătate. Pentru aceste cheltuieli s-a vehiculat o sumă fantezistă: 30.000.000 de euro. Adevărul este însă altul.

Înainte, în timpul și după înmormântarea Reginei Ana, pe internet și nu numai, au apărut mai multe variante privind costul evenimentului. Cele mai fanteziste estimări urcau până la 30 de milioane de euro. Reprezentanții Casei Regale ne-au comunicat că evenimentul a fost decent și nu poate vorba de milioane. Decesul soției Regelui Mihai I a fost anunțat pe 1 august.
De-abia pe 9 august, sicriul a fost adus din Elveția în țară cu o cursă de linie, iar din acest moment și până pe 13 august, ziua înmormântării Reginei Ana, au avut loc ceremoniile funerare de la București și Curtea de Argeș. “Pentru partea de ceremonii din Elveția s-a cheltuit undeva la 15.000 de euro. Este un cost normal dacă ținem cont că sunt funerariile unei regine. Nu au fost cheltuieli extravagante”, ne-a precizat avocatul Casei Regale, Ioan Luca Vlad.
La înmormântarea Reginei Ana, cheltuielile mai mari au fost în România, cele mai grele facturi au fost cele privind închirierea limuzinelor pentru membrii Familiei Regale, cazarea și transportul biletelor de avion pentru membrii caselor monarhice prezenți la ceremonii (în jur de 50 de persoane), vestimentația și florile de la eveniment.
Conform unor apropiați ai Casei Regale, costul acestor aranjamente nu s-a ridicat la mai mult de 150.000 de euro. “Plățile s-au făcut din contul Regelui Mihai I. Nu există propriu-zis un cont al Casei Regale, ci un cont al Regelui. Din acesta s-au făcut plățile”, a ținut să mai explice Ioan Luca Vlad. Cât despre asigurarea onorurilor și a ordinei publice, acestea au fost întreținute de Ministerul Afacerilor Interne și nu au implicat costuri nici din partea statului, forțele de ordine având oricum salarii lunare, și nici din partea monarhiei .
De-a lungul zilelor de ceremonii, 9-13 august, aproximativ 1.400 de polițiști, jandarmi, pompieri și paramedici SMURD au asigurat desfășurarea fără incindente a evenimentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.